1 Mai muncitoresc sarbatorit prin miting de protest – Sindicalistii maramureseni ies in strada pentru un mars de protest

Sindicalistii maramureseni nu mai sarbatoresc 1 Mai prin munca sau la mici si bere, ci printr-un miting – mars de protest. Luni, liderii confederatiilor judetene Cartel Alfa, BNS si Fratia s-au strans la sfat, pentru stabilirea programului zilei de 1 Mai.

Bugetarii din educatie, sanatate si functionarii publici sunt nemultumiti de Legea unica de salarizare care a dus la scaderea veniturilor, de faptul ca o parte dintre ei isi vor pierde locurilor de munca si ca posturile vacante sunt blocate in acest moment.

Liderul Cartel Alfa Maramures, Florin Hossu, spune ca la mitingul-mars care va incepe in Piata Revolutiei si va avea ca punct final Parcul Municipal sunt asteptati in jur de 1.000 de sindicalisti.

Tot pe 1 Mai, Partidul Social Democrat are programata o serie de actiuni, in special de sustinere a miscarii sindicale. Insa, liderii sindicali judeteni afirma ca se vor delimita foarte clar de orice fel de actiuni politice.

radio galaxia

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu