14.923.477 de lei este suma sancțiunilor aplicate de structurile MAI, persoanelor care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.690 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.923.477 de lei.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 335 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 651 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 412 în Italia, 195 în Spania, 15 în Franța, 8 în Germania, 11 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia, Suedia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 37 de cetățeni români aflați în străinătate, 11 în Italia, 7 în Franța, 11 în Marea Britanie, 6 în Spania, unul în Germania și unul în Suedia, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Până la data de 7 aprilie 2020, au fost raportate 608500 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu