17.400 mii lei pentru primariile din Maramures. Banii provin din fondul aflat la dispozitia Consiliului Judetean

17.400 mii lei este suma care a fost propusa de catre institutia Consiliului Judetean Maramures pentru a fi repartizata unitatilor administrativ-teritoriale din judet. Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020 pentru judetul Maramures prevede un fond constituit la dispozitia Consiliului Judetean in suma de 27.316 mii lei.

Potrivit art. 6 alin (1) litera c), din aceeasi lege, se constituie un fond la dispozitia Consiliului Judetean, care se repartizeaza integral in anul 2020, comunelor, oraselor si municipiilor, prin hotararea Consiliului Judetean, pentru sustinerea programelor de dezvoltare locala si a celor de infrastructura care necesita cofinantare locala, precum si pentru cheltuielile de functionare, pe care unitatile administrativ teritoriale din judet, in mod justificat, nu le pot finanta din veniturile proprii si din sume defalcate din taxa pe valoarea adaugata, pentru echilibrarea bugetelor locale.

Din totalul sumei de 17.400 mii lei, repartizata pentru sustinerea programelor de dezvoltara locala, a celor de infrastructura si a celor care necesita cofinantare locala, precum si pentru cheltuielile de functionare, 3.500 mii lei au mers catre orase si 13.900 mii lei catre comunele din judet.

In ceea ce priveste orasele, suma maxima alocata a fost de 500 mii lei, de o astfel de repartizare beneficiind Dragomiresti, Salistea de Sus, Seini, Somcuta Mare, Tautii Magheraus si Ulmeni. Orasele Baia Sprie, Borsa, Cavnic, Targu Lapus si Viseu de Sus au primit, fiecare cate 100 mii lei.

Din totalul sumei repartizata comunelor, 43 dintre acestea beneficiaza de cate 300 mii lei, iar 20 de cate 50 mii lei fiecare. Astfel, comunele Ardusat, Arinis, Asuaju de Sus, Baita de sub Codru, Baiut, Barsana, Basesti, Bicaz, Bocicoiu Mare, Boiu Mare, Botiza, Budesti, Cicirlau, Coltau, Cupseni, Dumbravita, Farcasa, Gardani, Grosi, Ieud, Lapus, Miresu Mare, Oarta de Jos, Oncesti, Poienile de sub Munte, Recea, Remetea Chioarului, Remeti, Repedea, Rona de Jos, Rona de Sus, Rozavlea, Sacalaseni, Sacel, Salsig, Sarasau, Satulung, Sieu, Stramtura, Suciu de Sus, Vadu Izei, Valea Chiorului si Vima Mica, vor primi cate 300 mii lei fiecare. In acelasi timp, comunele care vor beneficia de cite 50 mii lei din fondul la dispozitia Consiliului Judetean Maramures sunt: Bistra, Bogdan Voda, Calinesti, Campulung la Tisa, Cernesti, Coas, Copalnic Manastur, Coroieni, Desesti, Giulesti, Grosii Tiblesului, Leordina, Moisei, Ocna Sugatag, Petrova, Poienile Izei, Ruscova, Sapanta, Sisesti si Viseu de Jos.

ZiarMM.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu