2022 – Aproape jumătate din localitățile Maramureșului nu au cazuri COVID confirmate

Aproape jumătate din localitățile din județ nu au avut confirmate cazuri de coronavirus în ultimele 14 zile. Datele Direcției de Sănătate Publică Maramureș pentru prima zi din acest an arată că avem în acest moment două orașe cu rată de infectare mai mare de 1, respectiv Baia Sprie are 1,29, iar Săliștea de Sus are 1,22/1000 de locuitori. Cea mai mare rată de infectare în județ este azi, 1 ianuarie 2022, la Dumbrăvița, care are 2,09, urmată de Câmpulung la Tisa, cu 1,62.

Municipiul Baia Mare are 0,77 rata de infectare, în ultimele 14 zile fiind confirmate 110 noi îmbolnăviri. În total sunt 32 de localități în Maramureș unde nu au fost confirmate cazuri de COVID în ultimele două săptămâni. Nu avem COVID, printre altele, în Bârsana, Gârdani, Ieud, Groșii Țibleșului, Ulmeni, Vișeu de Sus, Târgu Lăpuș, Șomcuta Mare, Seini sau Satulung.

Mai spunem doar că azi, 1 ianuarie 2022, avem 31.635 de cazuri de COVID în județ, în ultimele 24 de ore fiind confirmate 12 noi cazuri, rata de infectare la nivel de județ fiind de 0,48.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu