2500 DE EURO AMENDĂ – Angajații unui salon de cosmetică, supravegheați video ilegal

Reclame home 1
Reclame home 1

Autoritatea Națională de Supraveghere a finalizat luna trecută o investigație la un operator, fiind constatate încălcarea dispozițiilor art. 12, art. 13, precum și art. 5 alin. (1) lit. a), b) și c), raportat la art. 5 alin. (2) și art. 6 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Au fost aplicate două amenzi, respectiv o amendă în cuantum de 4.945,10 lei (echivalentul a 1000 EURO), pentru încălcarea dispozițiilor art. 12-13 din Regulamentul General privind Protecția Datelor și amendă în cuantum de 7.417,65 lei (echivalentul a 1500 EURO), pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a), b) și c), raportat la art. 5 alin. (2) și art. 6 din Regulamentul General privind Protecția Datelor.

Mai mult, s-au dispus față de operator și alte măsuri corective și anume „asigurarea informării persoanelor vizate prin comunicarea într-o formă concisă, transparentă, inteligibilă și ușor accesibilă a tuturor informațiilor prevăzute de art. 13 din Regulamentul General privind Protecția Datelor și în condițiile de transparență menționate la art. 12 din același regulament, eliminarea utilizării camerei de supraveghere video instalată la nivelul camerei de cosmetică pentru care nu există un temei legal expres de prelucrare a datelor personale ale clienților și angajaților săi conform art. 6 din Regulamentul General privind Protecția Datelor, asigurarea conformității cu Regulamentul General privind Protecția Datelor a operațiunilor de prelucrare a datelor personale, prin implementarea unor măsuri tehnice și organizatorice adecvate și stabilirii unor reguli adecvate legate de gestionarea imaginilor captate de camerele de supraveghere, respectiv interzicerea accesului de la distanță prin Internet la imagini și înregistrări, precum și accesarea imaginilor și înregistrărilor numai în situația producerii unor incidente care au legătură cu scopul instalării acestor camere de supraveghere”.

„Investigația a fost demarată ca urmare a unei sesizări prin care o persoană fizică a semnalat faptul că persoane vizate, clienți ai acestei societăți, erau supravegheate video în timpul prestării unor servicii cosmetice. În cadrul investigației efectuate, s-a constatat că firma deține un sistem de supraveghere video montat atât în interiorul, cât și în exteriorul spațiului unde își desfășoară activitatea operatorul, care monitorizează atât angajații cât și clienții.

De asemenea, s-a reținut faptul că operatorul nu a făcut dovada realizării unei informări clare, complete și corecte a angajaților săi și a persoanelor vizate ale căror date cu caracter personal (respectiv imaginea) se prelucrează prin intermediul camerelor video de supraveghere, prin comunicarea tuturor informațiilor prevăzute de art. 13 din Regulamentul General privind Protecția Datelor și în condițiile de transparență din art. 12 din același regulament.

Totodată, a rezultat că firma nu a făcut dovada unor incidente existente anterior care să justifice interesul său legitim care să prevaleze asupra intereselor sau drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor vizate. Astfel, s-a constatat că operatorul a prelucrat în mod excesiv datele (imaginile) clienților și angajaților săi, prin intermediul camerei video instalate în incinta unde se efectuau tratamente cosmetice. Datele astfel prelucrate nu au fost adecvate, relevante și limitate la ceea ce este necesar în raport cu scopurile în care erau prelucrate (“reducerea la minimum a datelor”). Scopul declarat de operator putea fi realizat prin mijloace mai puțin intruzive pentru viața privată a clienților și angajaților săi.

Ca atare, s-a constatat încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a), b) și c) din Regulamentul General privind Protecția Datelor raportat la condițiile privind legalitatea prelucrării stabilite de art. 6 din același regulament.

În plus, operatorul nu a putut demonstra respectarea principiilor de prelucrarea conform art. 5 alin. (2) din Regulamentul General privind Protecția Datelor”, arată Autoritatea Națională de Supraveghere.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2