25,16 milioane de lei, valoarea alocaţiilor plătite în aprilie 2021 pentru susţinerea familiei

Alocaţiile pentru susţinerea familiei, plătite în aprilie 2021, au totalizat 25,16 milioane de lei, suma medie pe beneficiar fiind de 168,09 lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), consultate de AGERPRES.

În luna aprilie, erau înregistraţi 149.732 de beneficiari ai acestui acestui tip de ajutor social, cei mai mulţi fiind în judeţele Bacău – 9.207, Suceava – 8.434 şi Vaslui – 7.662. Cei mai puţini beneficiari erau în Bucureşti (221) şi judeţele Ilfov (804) şi Timiş (1.028).

De asemenea, la finalul lunii aprilie, erau suspendaţi de la plată 21.192 beneficiari, cei mai mulţi din Buzău – 2.116, Giurgiu – 1.618 şi Neamţ – 1.127.

Cea mai mare valoare a sumei medii plătite (drepturi curente) a fost înregistrată în judeţele Timiş – 203,82 lei, Braşov- 198,62 şi, Bihor – 186,79 lei, Bucureşti – 186,65 şi Arad – 186,33 lei.

Beneficiul a fost instituit de Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei şi se adresează familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât pragul stabilit de lege.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu