70% din populația țărilor membre UE ar putea să fie vaccinată până la vară

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Comisia Europeană vrea să ceară statelor membre UE să-și cooroneze eforturile astfel încât până la vară 70% din populația europeană să fie vaccinată împotriva coronavirusului. Inițial, UE vrea ca până-n martie să fie imunizat 80% din personalul medical, dar și persoanele de peste 80 de ani.

Cele două ţinte privind vaccinarea populației statelor din Uniunea Europeană sunt incluse în documentul de lucru ce va fi dezbătut în regim de videoconferinţă prevăzută pentru 21 ianuarie, care se va concentra pe vaccinarea anti-COVID-19 în contextul în care cele 27 de state membre încearcă să-şi coordoneze eforturile de combatere a pandemiei, informează dpa.

De asemenea, liderii statelor membre vor analiza posibilitatea existenţei unui paşaport de vaccinare şi a altor privilegii asociate, în Uniunea Europeană, pentru persoanele care s-au vaccinat anti-COVID-19.

Potrivit surselor dpa, citate de Agerpres, Comisia Europeană este favorabilă emiterii unui document care să fie pe cât posibil precis şi recunoscut în toate state statele UE.

Documentul ar trebui să precizeze numele persoanei vaccinate, tipul vaccinului, ţara şi data în care i-a fost administrat şi să contribuie la urmărirea eventualelor efecte adverse.

Comisia va susţine, totuşi, că eventualele privilegii acordate persoanelor vaccinate, precum posibilitatea de a intra în restaurant sau accesul mai facil la călătoriile de vacanţă, ar trebui lăsate la latitudinea statelor membre.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *