Cum poţi lua amenzi de aproape 8.000 lei pentru un transport ilegal de lemn în valoare de cca. 230 lei

Sunt situații în care amenda primită de la poliție este mai mare decât valoarea bunurilor pentru care ai fost oprit de oamenii legii. Mult mai mare, după cum aveau să afle niște suceveni care nu au acceptat spusele polițiștilor și au făcut pe deștepții cu oamenii legii. Poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti, în timp ce executau activitaţi specifice de serviciu pe raza comunei Frătăuţii Noi, au depistat un vehicul care circula pe DC Frătăuţii Noi şi care transporta material lemnos, specia fag.

„La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 29 ani, din com. Horodnic de Sus, care a prezentat poliţiştilor permisul de conducere şi cartea de identitate, susţinând că nu are asupra sa documentele autoutilitarei şi că nu are aviz pe materialul lemnos. Având în vedere suspiciunile că acesta ar avea asupra sa documentele vehiculului şi nu vrea să le prezinte, s-a procedat la efectuarea controlului în torpedoul autoturismului, ocazie cu care a fost identificat certificatul de înmatriculare al acestuia.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că nu există un aviz de însoţire a materialului lemnos, motiv pentru care mijlocul de transport a fost însoţit de către echipajul de poliţie la depozitul „FPL Putna” aparţinând Ocolului Putna, unde cu spijinul personalului silvic, s-a procedat la inventarierea materialului lemnos transportat ilegal, rezultând o cantitate totală de 1,00 mc „lemn foc fag”, în valoare totală de 236 lei.

Totodată, s-a constatat că autoutilitara figurează în bazele de date având înmatricularea suspendată, motiv pentru care s-a procedat la ridicarea certificatului de înmatriculare.

Şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, conform art. 19 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 171/2010, iar materialul lemnos a fost confiscat, fiind predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

De asemenea, având în vedere faptele contravenţionale rutiere constatate, şoferul a fost sancţionat conform art. 11, alin. 4 din OUG 195/2002 cu amendă 1305 lei pentru nesolicitarea, autorităţii competente transcrierea dreptului de proprietate, în termen de 90 zile (înmatriculare suspendată din data de 01.02.2022) şi cu ,,avertisment” pentru nepurtarea centurii de siguranţă, conf., art. 36, alin. (1) din OUG 195/2002.

Întrucât şoferul a manifestat un comportament recalcitrant şi a fost agresiv verbal, a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru adresarea de cuvinte jignitoare şi ameninţări şi cu amendă în cuantum de 1.000 lei pentru provocarea de scandal în locuri publice.  Pasagerul din autoturism a fost, de asemenea, sancţionat pentru refuzul de legitimare cu amendă în cuantum de 1.500 lei şi pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare cu amendă în cuantum de 1.000 lei”, arată polițiștii suceveni.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu