Minaur câștigă primul amical disputat în Serbia

Vineri și sâmbătă, echipa masculină de handbal a  CS Minaur va disputa două meciuri de pregătire în Serbia. Primul a fost vineri, cu RK Jugovic Kac (Serbia – locul 12 sezonul trecut), câștigat la o diferență categorică de scor. Sâmbătă vom întâlni campioana din sezonul trecut în Serbia, Vojvodina Novi Sad.

Băimărenii s-au impus cu scorul de 37-31 (18-13). Jocul a fost echilibrat doar în prima sa parte, dar Minaur și-a intrat încetul cu încetul într-un ritm bun, unul pe care l-a impus până la final, gazdele nereușind să se apropie prea mult. Interesanrt este că toți cei trei portari ai echipei noastre au reușit să înscrie un gol (cel puțin așa ne arată raportul de joc întocmit).

Minaur: Răzvan Pop (un gol), Barna Buzogany (un gol), Anton Terekhov (un gol) – Tudor Buguleț 1, Robert Nagy 1, Gabriel Massuca Teca 1, Stevan Vujovic 5, Ovidiu Ardelean, Călin Căbuț, Milan Kotrc 3, Artem Kozakevych 4, Tomas Cip 3, Eduard Iordachi, Namnja Ratkovic 1, Mihai Bușecan, Erik Pop 1, Stefan Vujic 4, Anderson Mollino da Silva 3, Viorel Fotache 1, Daniel Bera 2, Mihai Dobra, Bogdan Mănescu 4. Antrenor: Alexandru Sabou

Băimărenii au disputat alte trei partide în această vară: 31-30 cu SCM Politehnica Timișoara (deplasare); 34-26 cu CSM Odorheiu Secuiesc (acasă); 26-25 cu Potaissa Turda (acasă).

Minaur în amicale: Barna Buzogany (3/1), Anton Terekhov (3/1), Răzvan Pop (2/1) – Milan Kotrc (4/12), Stevan Vujovic (4/17), Anderson Mollino da Silva (4/11), Nemanja Ratkovic (4/12), Călin Căbuț (4/5), Artem Kozakevych (4/13), Bogdan Mănescu (4/9), Daniel Bera (4/9), Robert Nagy (4/6), Tudor Buguleț (4/3), Gabriel Massuca Teca (3/2), Eduard Iordachi (4/1), Erik Pop (3/2), Stefan Vujic (4/9), Viorel Fotache (4/2), Tomas Cip (3/8), Ovidiu Ardelean (2/3), Mihai Dobra (2/1), Mihai Bușecan (2/0). Antrenor: Alexandru Sabou

Băimărenii vor mai participa la un turneu înaintea startului de campionat, la Sânnicolau Mare, pe 19-20 august, acolo unde vor întâlni pe Steaua Roșie Belgrad (Serbia – locul 9) și Pick Szeged (Ungaria – câștigătoarea ultimei ediții de campionat în țara vecină).

csminaur.ro

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu