ERA DE AȘTEPTAT – Tribunalul Cluj amână pentru încă o lună pronunțarea sentinței în cazul primarului de Baia Mare

Așa cum era de așteptat, Tribunalul Cluj a decis că este necesară încă o amânare în dosarul primarului de Baia Mare în care este acuzat de luare de mită. Noul termen stabilit de instanța de judecată clujeană este finalul lunii viitoare, mai exact data de 28 ianuarie 2022.

Până atunci pe rețelele de socializare se vorbește de organizarea unui referendum pentru demiterea primarului de Baia Mare, respectiv organizarea unor acțiuni de protest legate de mizeria în care a ajuns să se scalde Baia Mare. În rest, numai vești bune vin pe final de 2021. Anul viitor vom plăti 14 lei pe lună de persoană pentru salubrizare, tarif practic dublat față de cel de anul trecut. Un tarif votat de marea majoritate a consilierilor locali. Plus alte taxe majorate de consilierii locali. 2022, la cum stau lucrurile, se anunță un an dificil financiar. Poate mai rău ca 2020 sau 2021.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu