Orban, înaintea alegerilor din PNL: Candidaţii să facă o campanie pozitivă, mai puţin să atace colegii

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, sâmbătă, că formaţiunea se pregăteşte de alegeri la toate nivelurile, local, judeţean şi apoi naţional, dar că singurul lucru pe care şi-l doreşte este ca acolo unde există mai mulţi candidaţi şi există competiţii, să fie campanii pozitive, bazate pe proiecte, informează AGERPRES.

„Demarăm toate procedurile de alegeri, în Partidul Naţional Liberal nu se organizează alegeri nu numai la nivel naţional, se organizează în fiecare organizaţie locală, judeţeană şi congresul este finalul alegerilor (…) Am venit la colegii şi prietenii din Mureş să le răspund la întrebări legat de viziunea pe care o am despre PNL şi despre România (…) Este liber la competiţie la toate nivelurile, la nivel local, judeţean, la nivel naţional. Singurul lucru pe care mi-l doresc e ca peste tot unde avem competiţii, unde avem candidaţi, să facă o campanie pozitivă bazată pe proiecte, pe obiective şi mai puţin să îşi atace colegii. De altfel, PNL este un partid democratic, cu mare experienţă în astfel de competiţii şi chiar dacă va exista competiţie, va ieşi mai întărit pentru că, până la urmă, baza partidului va hotărî cine să conducă partidul la toate nivelurile”, a declarat Orban, într-o conferinţă de presă.

În privinţa unei eventuale competiţii care ar putea avea loc pentru conducerea formaţiunii a nivel naţional, Ludovic Orban a precizat că PNL „este doar unul singur” şi va fi decizia premierului Cîţu dacă îşi va depune sau nu candidatura pentru şefia partidului.

„E decizia dânsului, eu nu îmi permit să comentez. Eu mi-am anunţat candidatura şi îmi fac campanie în mod pozitiv, convingându-i pe colegii mei în PNL că am un proiect foarte serios, atât pentru PNL, cât şi pentru România”, a precizat Orban.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu