ASEARĂ – A intrat cu mașina într-un copac la Cicârlău (FOTO)

Aseară, 18 iunie, ora 23.11, polițiștii au fost alertați, printr-un apel făcut la 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier în zona localității Cicârlău. Din fericire, accidentul nu a fost unul mortal, însă pagubele materiale au fost destul de serioase. La fața locului au intervenit polițiștii Serviciului Rutier, evenimentul rutier fiind petrecut pe D.N.1 C între Cicârlău și Bușag.

„La fața locului polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 26 de ani din Cicârlău, a părăsit partea carosabilă și s-a oprit într-un copac de pe marginea acostamentului. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a șoferului, acesta rămânând încarcerat fiind necesară intervenția I.S.U. pentru descarcerare. Bărbatul a fost transportat la spital cu un echipaj S.M.U.R.D. în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind zero”, a declarat Ionela Cozma, purtător de cuvânt al IPJ Maramureș.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz. ISU Maramureș a anunțat că la acest accident a intervenit Detasamentul Baia Mare cu un echipaj de descarcerare si un echipaj de terapie intensiva mobila SMURD. Victima a fost transportata la spital de catre echipajul SMURD.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu