Nu se mai opresc: 10 dosare penale pentru infractiuni rutiere, in Maramures

Conducerea unui autovehicul in stare de ebrietate si conducerea fara permis raman cele mai frecvente infractiuni comise la regimul circulatiei pe drumurile publice. In acest weekend politistii din judetului nostru au identificat 10 persoane care au savarsit acest gen de infractiuni, transmit reprezentantii IPJ.

In cazul a sapte conducatori s-au intocmit dosare penale pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu alcoolemie peste 0.40 mg/l alcool pur in aerul expirat. Patru dintre acestia au provocat accidente rutiere soldate cu pagube materiale, iar un altul a provocat un accident cu victime.

Cea mai mare alcoolemie a fost inregistrata in cazul unui sofer in varsta de 44 de ani, care a fost implicat intr-un accident rutier, pe raza localitatii Rona de Sus. Conducatorul auto, care a mentionat faptul ca a consumat doua beri, a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,61 mg/l alcool pur in aerul expirat. Acesta a fost insotit la Spitalul din Sighetu Marmatiei in vederea recoltarii probelor biologice de sange.

Un alt sofer, care nu a oprit la semnalele politistilor din Targu Lapus, a fost urmarit, prins si legitimat. Este vorba despre un tanar de 19 ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, concentratia indicata fiind de 0,77 mg/l alcool pur in aerul expirat.

Si acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea a doua mostre biologice de sange.

De asemenea, politistii au mai depistat trei barbati care au codus autovehicule pe drumurile publice fara a poseda permis de conducere.

Unul dintre acestia nu a oprit la semnalele regulamentare efectuate de catre politistii din Recea, motiv pentru care s-a procedat la urmarirea sa pe strada Garii din Sasar. Din cauza vitezei, conducatorul auto urmarit a pierdut controlul autovehiculului, a iesit de pe partea carosabila si s-a oprit in santul din dreapta drumului.

La volanul autovehiculului a fost identificat un tanar de 25 de ani din Satu Mare, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

In toate cazurile s-au intocmit dosare penale si se continua cercetarile, urmand a fi dispuse masuri legale.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu