A fost descoperită curtea împăratului Irod, unde au avut loc mai multe episoade importante din Biblie

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Deasupra unei imense faleze, la 32 de kilometri sud-vest de Madaba, în Iordania, o fortăreaţă ridicată acum 2.000 de ani, şi-a dezvăluit un alt secret. Palatul fortificat din Machaerus, ridicat către anul 90 de regele Alexandre Jannaeus, apoi distrus în 57 de un general roman, aparţine astăzi posterităţii datorită lui Irod cel Mare, regele Iudeei, care în jurul anului 30 l-a făcut reşedinţa sa, informează g4media.

Pentru arheologi, situl constituie o mină de informaţii. Ei sapă de decenii deja în cetatea care are vedere către Marea Moartă şi se deschide către Est, pe drumurile din Arabia şi Orient.

Cu multă răbdare, ei au scos la iveală o curte de aproape 650 de metri pătraţi, mărginită de un pridvor. Într-un colţ al acestui spaţiu, o nişă semi-circulară: un spaţiu pentru un tron, poate cel al lui Irod sau al fiului său Irod Antipa, aşa cum povesteşte arheologul Gys Vörös pentru cotidianul oisraelian Haaretz.

Dacă ipotezele vor fi confirmate, descoperirea ar căpăta un sens foarte special căci în această citadelă au avut loc mai multe episoade majore din Biblie.

În istoria incompletă a dinastiei lui Irod, relatările istoriografului roman din secolul I Flavius Josephus sunt printre cele mai importante. Potrivit acestuia, în centrul acestei fortăreţe Irod Antipa, unul dintre moştenitorii lui Irod cel Mare, l-ar fi închis şi executat pe Ioan Botezătorul. Datarea acestui episod variază. Unii estimează că arestarea ar fi avut loc în anul 27 sau 28, alţii datează episodul în anii 30, 33 sau 35.

Dacă cercetările arheologice ale curţii regale din Machaerus au început în 1980, zona tronului nu a fost niciodată explorată. Datorită săpăturilor recente conduse de echipa lui Gyz Vörös noile vestigii au putut fi descoperite. Cercetătorii au găsit în sit aproape 53 de bucăţi de ceramică folosite pentru scriere cu inscripţii aramaice, evreieşti, greceşti şi latine, precum şi mai mult de 10.000 de piese în ceramică, recipiente de bucătărie, borcane de depozitare şi mai multe amfore.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *