A fost dezvelită placa memorială la fosta casă Gheza Vida

În cadrul manifestărilor dedicate comemorării sculptorului român Gheza Vida, la împlinirea a 110 ani de la nașterea sa, azi, 3 martie, de la ora 12, a avut loc ceremonia dezvelirii Plăcii memoriale la fosta casă Vida (azi Casa Tripon, str. Ferăstrăului 44), de către Zoe Vida Porumb, fiica artistului, şi academician Marius Porumb.

”A urmat sfinţirea acesteia de către PS Iustin, episcopul ortodox al Maramureșului și Sătmarului, ceremonia continuând cu un moment de muzică religioasă și patriotică. Din partea Bibliotecii Judeţene “Petre Dulfu” au participat dr. Teodor Ardelean, directorul instituţiei, şi Daliana Bonaţ, director adjunct de specialitate.

Acest moment a făcut parte din seria evenimentelor de comemorare în cadrul simpozionului „Vida 110 – 110 ani de la nașterea marelui sculptor român Gheza Vida”, organizat de Academia Română, Municipiul Baia Mare, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, Direcția Județeană pentru Cultură Maramureș şi Asociația Ars Transsilvaniae România.

În 4 martie, de la ora 12, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare va fi săvârșită slujba parastasului pentru Gheza Vida”, scrie bibliotecamm.ro.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu