A fost inaugurat Stadionul Central al ACS Recea (FOTO)        

home camp2
home camp2
home camp2

Incepand de miercuri, 9 mai 2018, ACS Recea are propriul stadion unde poate disputa meciurile de fotbal, acesta fiind inaugurat in prezenta autoritatilor locale si judetene. La momentul inaugural a fost prezent presedintele Consiliului Judetean, Gabriel Zetea, prefectul de Maramures, Vasile Moldovan, subprefectul Alexandru Cosma, fostul arbitru international, Cristian Balaj, dar si Mihai Stoichita, presedintele Comisiei Tehnice din cadrul Federatiei Romane de Fotbal.

Primarul comunei Recea, Octavian Pavel a aratat ca stadionul cu gazon a fost construit din fondurile proprii ale administratiei locale, lucrarile intinzandu-se pe parcursul a cativa ani, se arata intr-un comunicat al Consiliului Judetean Maramures.

”Costurile totale s-au ridicat la aproximativ 300.000 de euro, iar executia a fost una de durata, deoarece in proportie de peste 90% a reprezentat finantare de la bugetul local. Ne laudam, astazi, cu o tribuna acoperita de 600 de locuri si cu un stadion care apartine comunei Recea si pot spune ca am mai indeplinit o promisiune facuta locuitorilor.

Am avut si meciul inaugural pe Stadionul Central, unde ACS Recea a intalnit, miercuri dupa-masa, formatia U Cluj. Ii vom felicita pe clujeni atat pentru scorul obtinut, castigand meciul cu 2-0, cat si pentru promovarea in liga superioara. Totodata, doresc sa multumesc executivului Consiliului Judetean si reprezentantilor Institutiei Prefectului ca au ramas pana la ultimul minut al meciului, sustinand A.C.S. Recea din tribuna stadionului central”, a declarat Octavian Pavel, primarul comunei Recea.

Prezent la inaugurarea Stadionului Central al ACS Recea, seful administratiei judetene, Gabriel Zetea, a precizat ca intreg Maramuresul poate sa felicite administratia locala din Recea, respectiv executivul Primariei condus de primarul Octavian Pavel, dar si Consiliul Local, pentru efortul facut la nivelul comunitatii.

”In decursul catorva ani, Recea a construit una dintre cele mai moderne baze sportive din tara si se poate gandi acum la investitii pentru cresterea performantei sportive. Consiliul Judetean Maramures va ramane alaturi de administratia din Recea, iar fondurile alocate pentru sport vor fi cel putin la nivelul anilor trecuti. Capitala fotbalului maramuresean este, incepand de miercuri, 9 mai, comuna Recea”, a conchis presedintele Consiliului Judetean Maramures.

Biroul de presa al Consiliului Judetean Maramures

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *