A trait intr-o tara araba. Ce spune baimareanul Sorin Orzac despre musulmani

A woman wearing a burqa talks on a mobilSunt revoltat. Am copilarit cativa ani intr-o tara araba. Am crescut, invatat si m-am jucat cu arabii. Musulmani dintotdeauna, acesti prieteni, cunostinte, profesori, colegi, angajatori, angajati, oameni de toate felurile erau normali, erau plini de bunatate, plini de sentimente faine, plini de respect.

Erau un popor primitor. Ne invitau, straini fiind, cu orice ocazie la ei acasa la fiecare sarbatoare. Puneau pe masa tot ceea ce aveau in casa, desi pentru ei era un efort, fiind destul de saraci. Unii cumparau alimente pentru masa de sarbatori “pe caiet” doar sa ne trateze cu respect. Ne considerau egalii lor, uneori ne vedeau chiar superiori pentru simplul fapt ca veneam din Europa.

Am cunoscut acolo si directori de banci, si proprietari de societati comerciale (patrons cum zic ei) din marile orase, dar si oameni extrem de simpli care locuiau in Antiatlasi, fara curent, cu un magarus care sa-i ajute la transport si care lucrau pentru doi dolari pe zi. TOTI erau oameni normali. Absolut TOTI erau plini de bucurie in suflete.

Iar acum, o parte din acei oameni au inceput sa omoare cu sange rece, in numele Coranului. Ceea ce este absolut fals. Coranul, ca si Biblia, nu te indeamna sa ucizi. As vrea sa inteleg ce s-a intamplat. Imi doresc sa inteleg ce i-a adus in starea asta. Cine si de ce ii impinge la astfel de acte de terorism? As vrea sa inteleg.

Sorin ORZAC

 

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

10 Comments

  1. dilau

    prietene sorin orzac, eu n-am fost vreodata intr-o tara araba dar am un vecin care mai trece pe acolo si mi-a povestit o treaba. la un moment dat omul e invitat la masa de un arab. pun aia de toate pe masa si-l intreaba ce vrea de baut. o bere sau un pahar de vin – zice vecinul dar e refuzat politicos. nici o problema, baga omul apa la greu – chiar cu riscul de a ruginii – si ramin prieteni. beleaua e ca istoria se repeta cam peste un an de zile dar in casa vecinului meu de data asta. cumpara omul carne de miel la greu – ca doar n-o sa cumpere de porc – si prepara o masa adevarata. ii pune omului in fata un canceu de apa iar pentru el o bere. ghinion, arabul se ridica de la masa si incepe sa strige: – ” pe masa la care stau eu nu se pune un gram de alcool” -. cam asa stau lucrurile mai sorine, dar mai trebuie sa si vrei sa le intelegi.:))))

    Reply
    1. STEKO

      Mai Diugule,eu vad cum majoritatea musulmanilor pe care-i cunosc beau,fumeaza(baga si,,iarba”la greu.Isi cinstesc nevestele lasindu-le singure in bucatarie.Unicul lucru ce un vor la masa lor este o femeie…

      Reply
  2. Ioana Giurge Muresan

    Părerea mea este ca nu toată lumea araba este criminala. Cum în toate tarile sant oameni rai, criminali, violatori..etc…. așa sant și la ei. Păcat pt ca pt asemenea oameni plătesc mulți oameni buni, cinstiți, si nevinovați.

    Reply
  3. Peterliceanu Emanuel

    Iubitule… Eu am studiat in Irak si pe vremea lui Saddam si după el si am locuit si in Siria 3 ani. Ei te-au lăsat sa vezi doar ceea ce au dorit ei sa vezi ca tu sa transmiți mai departe. Arabii pretuiesc trei lucruri in urmatoarea ordine: mancarea, sexul si tradiția

    Reply
  4. Sergiu Man

    Sincer oameni buni.. acei pe care noi credem “teroristi”, eu cred ca sunt nevinovati. Acei oameni sunt provocati de organizatia Illuminati, care acea organizatie provoaca raul intre oameni, acea organizatie este de partea raului ( Diavolului), si daca cautam pe internet destre Illuminati, o sa vedeti cu adevarat. Toti conducatori tarilor sunt in acea organizatie a Illuminatilor. Acei conducatori ai tarilor, stau linistiti si se amuza pe seama noastra. Cu toate ca noi europeni, ii criticam pe acei oameni, ca ei cred in Alah, dar Alah pentru ei este tot Dumnezeu, cum noi credem si il numim Dumnezeu, asa cred si ei si il numesc Alah….Oameni buni, credetiva in bunul Dumnezeu.

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1