Abatoarele romanesti vor putea exporta carne de porc in Japonia

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

carneAbatoarele romanesti vor putea incepe exporturile de carne de porc in Japonia, in urma acordului primit din partea autoritatii de profil din aceasta tara, a anuntat, vineri, Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), transmite Agerpres.

,,Ambasada Romaniei la Tokio a transmis catre ANSVSA o informare oficiala din partea autoritatii competente din Japonia, prin care se certifica faptul ca procedurile din abatoarele din Romania indeplinesc criteriile necesare pentru exportul de carne de porc. Aceasta este una dintre formalitatile necesare pentru realizarea exportului de carne de porc pe piata japoneza, export solicitat de partea romana in anul 2013″, mentioneaza ANSVSA intr-un comunicat remis AGERPRES.

In perioada 23 — 27 martie a acestui an, reprezentanti ai ANSVSA au insotit o delegatie de specialisti din Japonia, aflati intr-o vizita de lucru in Romania, cu scopul de a evalua standardele si reglementarile sanitare veterinare din tara noastra, in vederea demararii exportului de carne de porc pe piata nipona.

In cadrul acestei misiuni, specialistii japonezi au vizitat o ferma de porci, o unitate de abatorizare, un Post de Inspectie la Frontiera si Institutul de Diagnostic si Sanatate Animala, institut national de referinta.

Presedintele ANSVSA, Dumitru Baiculescu, declara intr-un interviu acordat AGERPRES ca exporturile de carne de porc pe piata japoneza ar putea fi deblocate pana la jumatatea acestui an.

„Un obiectiv foarte important pentru mine este si acest lucru, respectiv deblocarea pietelor pentru export, atat pentru carne cat si pentru animale vii. (…) Nu va ascund faptul ca in urma cu o saptamana am avut o intalnire cu o delegatie de la Ambasada Japoniei, iar la sfarsitul misiunii, ei au ramas surprinsi de calitatile reale ale Romaniei de a exporta carne de porc. Au fost incantati de faptul ca noi putem face controale pe tot lantul alimentar, pentru ca avem laboratoare de analize, dar si de conditiile de biosecuritate din ferme. Speram sa deblocam si aceasta piata, cel putin pana la jumatatea anului”, a spus Baiculescu.

In data de 17 martie, Romania a primit acordul de a incepe exportul de carne de porc congelata in China, dupa ce producatorul Smithfield Romania a primit aprobarea inregistrarii in tara respectiva.

„In data de 16 martie 2015, Romania a primit scrisoarea oficiala a Administratiei de Stat pentru Supravegherea Certificarii si Acreditarii din R.P.Chineza prin care se comunica partii romane aprobarea inregistrarii in R.P.Chineza a primei companii producatoare de carne de porc din Romania, S.C. Smithfield Romania SA. In acest fel, dupa listarea pe site-ul Autoritatii Sanitare Veterinare din China, se poate incepe exportul de carne de porc congelata in R.P.Chineza”, potrivit unui comunicat al Ministerul Agriculturii.

In opinia ministrului de resort, Daniel Constantin, decizia Chinei de a importa carne de porc din Romania este o mare realizare pentru economia romaneasca, in conditiile in care autoritatile noastre au facut demersuri in acest sens inca din 2012.

‘Decizia Chinei de a importa carne de porc din Romania reprezinta o mare realizare pentru economia romaneasca, intrucat, inca din 2012, de la preluarea guvernarii, am facut eforturi sustinute impreuna cu Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, pentru a deschide posibilitatea exportului carnii de porc pe o piata atat de importanta cum este cea chineza. Iata ca, in urma demersurilor noastre, astazi putem vorbi de un pas concret facut de Romania in directia dezvoltarii durabile a agriculturii romanesti, prin intermediul exporturilor. Pentru noi, aceasta a fost o prioritate absoluta. Prin urmare, consider deschiderea exportului pe piata chineza o oportunitate extraordinara pentru Romania’, a declarat Daniel Constantin.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2