Academicianul Augustin Buzura a decedat

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Academicianul Augustin Buzura a decedat luni, 10 iulie, la varsta de 78 de ani.

Acesta s-a nascut la data de 22 septembrie 1938 in Berinta. A fost redactor la revista Tribuna din Cluj, iar din 1990 a devenit presedinte al Fundatiei Culturale Romane, iar intre 2003-2004 al Institutului Cultural Roman. Din 1992 era membru titular al Academiei Romane.

Una dintre nepoatele lui Augustin Buzura, Dana Gagniuc, a postat pe Facebook un mesaj emotionat legat de acesta. Il redam mai jos integral:

Pentru mine a fost „unchiu’ Augustin”. Pentru literatura romana este si va ramane BUZURA. Pentru mine a fost „unchiu’ Augustin”, cel care venea din cand in cand acasa in Berinta, si pe care bunica, marunta si iute, incerca sa-l cuprinda cu manutele ei aspre si noduroase, de parca vroia sa-l innabuse, sa-l acopere cu totul. „Dragu’ mamiii!” – si i se lumina toata faptura aceea palida si osoasa, din care te izbeau doar ochii scanteietor de negri si atat de adanci.

Atunci, toata scena mi se parea, nu-stiu-cum … aproape obisnuita. Acum mi se pare asa cum era de fapt: de-o duiosie suprema. In copilaria aceea rupta din poveste, pe Damburii Berintei, habar n-aveam ca Buzura, firesc si demn, construia din mers si aducea cu sine pagini de istoria literaturii romane. Pentru noi, copii fericiti si bezmetici, necoborati inca in lumea reala, orice vizita era un motiv de bucurie, pentru ca imi placeau mirosul si fosnetul musafirilor, imi placea sa admir, de dincolo de usa de la camera de oaspeti, mesele spectaculoase pe care le intindea mama.

Acolo au stat Mircea Zaciu, Gheorghe Pitut, Romulus Guga, Mircea Iorgulescu. Victor Iancu, Mircea Marian si multi, multi altii. Ii auzeam lui Buzura rasul sanatos si molipsitor si ma intrebam ce-or fi vorbind oamenii aceia mari si gravi, unii dintre ei cu barba, altii carunti, altii imbracati ciudat… Pareau total neobisnuiti, misteriosi, unii chiar fiorosi, dar absolut fascinanti.

Intre noi a fost o dragoste destul de… nemarturisita, dar atat de mare si de sincera de ambele parti. Cuvintele prea multe intre noi nici nu pareau sa-si aiba rostul. Ar fi putut strica, ar fi putut risipi misterul…
De cate ori venea, imi punea o mana alba si fina pe crestet: „Ce faci copilita?” Niciodata nu stiu ce raspundeam, pentru ca ma grabeam intotdeauna sa-mi intampin verisorii, sa le arat ce-am mai desenat, ce-am mai cusut pentru papusa sau cat pamant am mai sapat din beci ca sa fac vase de lut pe care apoi le pictam cu acuarele. Ii duceam prin curte, pe Coasta Popii, pe la nucul Ilichii, pe la taul cu broaste, cu sentimentul stapanului care-si prezinta domeniul. Si, da… acela era taramul nepervertit al copilariei mele…

Mi se parea firesc sa-l stiu mereu acolo: trudind nopti peste nopti, citind si scriind, facandu-si notite si fise, in singuratatea lui atat de fecunda. Mi se parea firesc sa-l vad adesea trist, adesea nemultumit, dar niciodata umil, niciodata plecand capul sau facand pasi in spate. Nici macar in lateral. „De ce nu scrii ce vor sa auda?” – l-a intrebat tata, in perioada in care securitatea il urmarea si-l hartuia, in perioada in care cenzura ii tinea luni si ani cartile in sertare, pentru ca el refuza sa laude regimul. „M-as compromite pentru urmatorii 2000 ani!” Si Buzura nu s-a compromis nici atunci, nici acum, si istoria literaturii va consemna acest fapt, atat de demn, atat de rar.

„Transmite-le consatenilor mei ca nu pot sa vin, dar ca n-am plecat niciodata din Berinta!” – a spus acum aproape patru ani, cand l-am aniversat cu berintenii mei, la implinirea a 75 de ani.

Si cine l-a cunoscut, si cine l-a citit o sa vada ca Buzura n-a plecat niciodata de acasa. Chiar daca a condus ani multi ani revistele „Tribuna” la Cluj, apoi „Cultura” in Bucuresti, chiar daca s-a luptat sa promoveze cultura romana in lume prin Fundatia Culturala Romana, devenita apoi – fara voia lui – Institutul Cultural Roman, chiar daca si-a gasit un bine-meritat loc in Academia Romana, Buzura n-a plecat niciodata din Berinta, satul inceputurilor lumii lui… Doar acum putin…  Ramas bun, unchiu’ Augustin!

ZiarMM

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

1 Comment

  1. Anton

    Un scurt dar admirabil eseu despre un mare om de cultura al Romaniei de azi.
    Sunt necesare si firesti actiuni ale forului cultural judetean in ac.situatie.
    Va asteptam, cu interes, d-le Marchis!

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2