Accident incredibil la Țicău: Un tânăr băut s-a oprit cu mașina într-un copac de pe marginea râului Someş

Duminică dimineaţa, în jurul orei 08.00, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că la ieşire din localitatea Ţicău s-a produs un accident de circulaţie.

La faţa locului poliţiştii au constatat că un tânăr de 33 de ani, din localitate, care se afla la volanul unui autoturism, a pierdut controlul direcţiei de mers într-o curbă periculoasă, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un copac de pe marginea râului Someş. În autoturism, în calitate de pasageri, se aflau alţi trei tineri.

Testarea cu aparatul etilotest a relevat că şoferul avea o concentraţie de 0.70 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, verificările poliţiştilor au relevat că tânărul care a condus autoturismul avea dreptul de a conduce suspendat, conform IPJ Maramureș.

Tânărul de la volan şi doi pasageri au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

ZiarMM

TAGGED:
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu