Accident rutier cu victimă în Mogoșești

Duminică, 9 ianuarie, la ora 11.29, polițiștii din Șomcuta Mare au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J 108 F, în localitatea Mogoșești s-a produs un accident rutier.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un autoturism condus de un bărbat de 49 ani a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de către un bărbat de 30 ani.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei femei de 31 ani, aceasta fiind pasageră în unul dintre autoturismele implicate în accident.

Victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.

În cauză, polițiști efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de vătămare corporală din culpă. Traficul rutier a fost restricționat timp de aproximativ 40 de minute, circulându-se alternativ pe un singur sens.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu