ACCIDENTE TARGU LĂPUȘ ȘI SEINI – Ce a stabilit ancheta poliției

Două accidente de circulație grave au avut loc azi, 18 septembrie, pe drumurile din Maramureș. Nu am avut, din fericire, decse, însă am avut numeroși adulți și copii care acum sunt pe patul de spital și se bucură că sunt în viață. În primul caz, astăzi, în jurul orei 05.00, polițiștii din Seini au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe D.E. 58, în orașul Seini, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a mai multor persoane.

Ancheta poliției din Seini a stabilit că un bărbat de 30 de ani din Republica Moldova, a condus o autoutilitară, având direcția de deplasare spre județul Satu Mare, a intrat în șanțul din partea stângă a sensului de mers, a lovit un podeț din beton, iar ulterior s-a răsturnat.

„În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a zece persoane, inclusiv a conducătorului autoutilitarei, cu vârste cuprinse între un an și jumătate și 63 de ani, toți din Republica Moldova. Toate victimele au fost transportate la Spitalul Județean din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. Acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei din sânge. În continuare, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, arată IPJ Maamureș.

Și tot azi, la ora 06.43, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați prin apel 112 despre producerea unui accident rutier pe D.N. 18B, la ieșirea spre Borcut. O femeie de 49 de ani din Suciu de Jos, aflată la volanul unui autoturism, a părăsit partea carosabilă prin stânga, lovind frontal un stâlp de electricitate și un podeț din beton.

În urma impactului au rezultat trei victime, un bărbat de 49 de ani și două minore de 9 și 14 ani, toți din Suciu de Jos. Victimele au fost transportate la Spitalul Județean din Baia Mare în vederea efectuării de investigații medicale.

Conducătorul autoturismului a foat testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero.În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu