ACȚIUNI ÎN FORȚĂ LA GRANIȚĂ – Mii de pachete de țigări depistate în doar 24 de ore

Mii de pachete cu țigări de contrabandă au fost depistate în ultimele 24 de ore de către polițiștii de frontieră maramureșeni în cadrul unor acțiuni „în forță„ privind combaterea contrabandei cu țigări. Ultima zi a lunii august a adus mai multe acțiuni în zona Maramureșului Istoric. Astfel, polițiștii de frontieră din cadrul STPF Maramureș, împreună cu cei ai Sectorului PF Sarasău, au observat, pe direcția localității de frontieră Câmpulung la Tisa, în apropierea râului Tisa, o autoutilitară înmatriculată în România care staționa în zonă.

„Având suspiciuni cu privire la motivul prezenţei în apropierea graniţei, poliţiştii de frontieră au intervenit şi au constatat că la volanul autovehiculului se afla un cetățean ucrainean, în vârstă de 26 de ani, iar în imediata apropierere au fost descoperite 19 colete cu țigări. Imediat au fost anunțate autoritățile ucrainene despre eveniment în vederea cercetării în comun a cazului, care ne-au informat ulterior că au reținut, pe aceeași direcție, doi cetățeni ucraineni. În continuare, s-a luat măsura conducerii autoutilitarei, împreună cu șoferul și baxurile cu țigări, la sediul instituției, unde în urma inventarierii s-a constatat că acestea conțin 16.511 pachete țigări, de proveniență Duty-Free și Republica Moldova, în valoare de peste 193.000 lei. De asemenea, autoutilitara, în valoare de 25.000 lei, a fost indisponibilizată pană la finalizarea cercetărilor. În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și trecere frauduloasă a frontierei de stat, întreaga cantitate de țigarete fiind ridicată în vederea confiscării. În continuare, se derulează verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun”, a declarat Iulia Stan, purtătorul de cuvânt al ITPF Sighetu Marmației.

Tot ieri, o acțiune similară a fost declanșată de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului, ocazie cu care pe raza localității Bistra a fost depistat un autoturism abandonat, în afara părții carosabile, intrat într-un parapet de beton. În mașină oamenii legii au descoperit mai multe colete cu țigări, mai exact 7.440 pachete țigări, în valoare de 87.000 lei, marfă ce a fost ridicată în vederea confiscării. Cercetările sub continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

Nu în ultimul rând, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control a frontierei de stat, polițiștii de frontieră maramureșeni au descoperit șase colete cu țigări, mai precis 6.000 pachete țigări, de proveniență Duty-Free. Întreaga cantitate de țigări în valoare de 70.200 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și pentru depistarea și tragerea la răspundere a persoanelor implicate.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu