ACTUALIZARE BAIA MARE – Taximetrist agresat în plină stradă. Și mașina i-a fost avariată

Grav incident aseară în Baia Mare pe strada Mihai Eminescu din municipiu. Un taximetrist s-a ales cu geamul din spate al mașinii spart, agresorul fiind chiar cel pe care-l transportase. Ulterior, taximetristul a fost lovit de către alte persoane venite în ajutorul agresorului, în cele din urmă fiind chemată și poliția.

Bărbatul agresat a ajuns la UPU Baia Mare plin de răni. Poliția a deschis o anchetă. Grav este că deși incidentul a avut loc pe o stradă intens circulată din municipiu, nimeni nu s-a sinchisit să oprească și să sară în ajutorul taximetristului.

„Ieri, 01 noiembrie, la ora 17.45, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că un bărbat este agresat fizic de către mai multe persoane. La fața locului, polițiștii au identificat victima ca fiind un bărbat de 25 de ani din Baia Mare, care a relatat faptul că, în calitate de taximetrist, a primit o comandă pe strada Arieşului din municipiu, unde, în autoturism au intrat un bărbat, o femeie și un minor. După ce au ajuns pe strada Mihai Eminescu, în urma unei discuții în contradictoriu șoferul a oprit autoturismul şi le-a cerut celor trei să coboare.

De asemenea, șoferul reclamă faptul că, după ce au coborât din taxi, cele trei persoane au spart geamul lateral dreapta spate al autoturismului, moment care șoferul a coborât din autovehicul, iar ulterior a fost agresat fizic de către bărbatul care a fost pasager în taxi, dar și de alte două persoane care au ajuns în scurt timp la locul producerii evenimentului. În urma leziunilor suferite, victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Dr. Constantin Opriş din Baia Mare în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de distrugere, lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, precizează IPJ Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu