Consilierul local sighetean Nicolae Iuga, in noaptea de sambata spre duminica, 2 spre 3 martie, a fost oprit in trafic de politisti, spun surse ZiarMM.ro. Acesta ar fi fost testat cu aparatul etilotes si ar fi avut o alcoolemie de 0,55mg/l alcool pur in aerul expirat.
Horia Scubli, primar Sighetu Marmatiei: “Am auzit asa cum auzim fiecare dintre noi. Stiu ca mai obisnuieste sa consume alcool, cat timp si sofeaza. E un lucru urat, regretabil si nu cred ca este compatibil cu statutul de consilier local.”
Revenim cu amanunte.
ACTUALIZARE 14.50
Florina Metes, purtator de cuvant IPJ Maramures: „In cadrul activitatilor desfasurate la sfarsitul saptamanii trecute pe drumurile publice din Sighetu Marmatiei, politistii au constatat o infractiune de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului. Intrucat testarea cu aparatul etilotest a relevat o concentratie de 0.55 mg/l alcool pur in aerul expirat, politistii au întocmit dosar penal si continua cercetarile, urmand a fi propuse masuri legale. Ca masura complementara politistii au dispus retinerea permisului de conducere.”
ACTUALIZARE 15.27
Nicolae Iuga spune ca in acea noapte acesta ar fi fost amenintat de doi indivizi pe care nu-i cunostea. Mai mult, acestia ar fi incercat sa-i rupa oglinda de la masina. Initial, consilierul a vrut sa plece acasa cu un taxi insa aparitia celor doi l-a determinat sa-si mute autoturismul pentru a fi in siguranta.
Nicolae Iuga, consilier local Sighet: “In acea seara, eram intr-un local. Iesind afara, pentru a pleca acasa cu un taxi, au venit doi indivizi dubiosi care au inceput sa ma ameninte. Acestia mi-au spus ca imi vor distruge masina. M-am speriat, nu am replicat pentru ca nu am vrut sa ia amploare situatia, si ulterior am vazut ca aveam un stergator ridicat, iar oglinda era intoarsa invers. Primind amenintari de la doua persoane necunoscute m-am speriat si am urcat la volan cu gandul sa o mut pentru a nu-mi face pagube, cei doi. Am plecat. Am dus-o la cateva sute de metri distanta si am oprit in apropierea Politiei Municipiului Sighetu Marmatiei, in ideea in care daca voi fi urmarit sa pot sa cer ajutorul lor, sediu care era la 20-30 de metri de unde ma aflam. Cand a ajuns echipajul de la circulatie eu eram in stationare si ma uitam ce avarii sunt la masina. Acestia au sosit la niciun minut de la oprirea mea. Politistii m-au intrebat daca am condus si le-am spus ca, da si le-am si explicat ce s-a intamplat. Ulterior m-au pus sa suflu in etilotest. Eu am cerut sa fiu dus la spital pentru recoltarea probelor biologice de sange si ulterior am fost sa dau declaratie, specificand imprejurarile care m-au determinat sa urc la volan. Masina a fost dusa de o alta persoana acasa. Am fost intr-o situatie pe care nu o doresc nimanui. Eu am fost oprit de mai multe ori in trafic, am suflat in etilotest si intotdeauna rezultatul a fost zero. Nu am avut permisul de conducere niciodata suspendat si nu am condus nici macar o singura data baut la volan. Am peste 1,5 milioane de kilometri parcursi cu autoturismul in 20 de ani de experienta, fara niciun eveniment rutier.”
Foto: Nicolae Iuga, FB
Ana AVRAM