AEP: 18.875.052 cetăţeni cu drept de vot – înscrişi în Registrul electoral la sfârşitul lunii decembrie

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunţă că numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 decembrie este de 18.875.052, cu 11.031 mai puţini decât la sfârşitul lunii noiembrie, când figurau 18.886.083 de alegători români, informează AGERPRES.

Conform unui comunicat de presă al AEP transmis luni, diferenţele apărute sunt ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral.

În acest sens, în luna decembrie, au fost radiate din Registrul electoral 28.278 de persoane ca urmare a decesului şi 38 de persoane cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Totodată, 98 de persoane au redobândit drepturile electorale în urma expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în luna decembrie este de 17.187, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu, de către Autoritatea Electorală Permanentă, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

AEP menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, 18.105.818 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 769.243 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Potrivit Legii nr. 208/2015, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară. Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii, mai arată sursa citată.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu