Suma de 2.255.274,97 de lei a fost virata de AEP, ca subventie de la bugetul de stat, in contul partidelor politice in prima decada a lunii mai, se arata intr-un comunicat al Autoritatii Electorale Permanente transmis joi AGERPRES.
Potrivit AEP, Partidul Social Democrat (PSD) a primit in prima decada a lunii mai suma de 1.233.625,94 de lei, valoare rezultata in urma aplicarii algoritmului de calcul prevazut de Normele metodologice de aplicare a Legii privind finantarea activitatii partidelor politice si a campaniilor electorale.
Partidul National Liberal (PNL) a beneficiat de o subventie de 605.413,95 de lei, Uniunea Salvati Romania (USR) — de 173.646,13 de lei, Partidul Alianta Liberalilor si Democratilor (ALDE) — de 144.219,18 de lei, iar Partidul Miscarea Populara (PMP) — de 95.498,35 de lei.
AEP mai precizeaza ca acordarea subventiei lunare de la bugetul de stat Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei (UNPR) — in valoare de 2.871,42 de lei in prima decada a lunii martie — s-a suspendat prin Decizia presedintelui AEP nr. 32 din 31.03.2016 si va fi pastrata in suma de mandat, potrivit prevederilor art. 24 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicata.