Afganistan: Talibanii acuză SUA că sunt responsabile pentru haosul de pe aeroportul din Kabul

SUA sunt responsabile pentru haosul de la aeroportul din Kabul unde mii de afgani continuă cu disperare să aştepte un zbor pentru a fugi din ţară şi asta trebuie să înceteze „cât mai curând posibil”, a declarat duminică un înalt responsabil taliban, relatează AFP, informează AGERPRES.

„America, cu toată puterea şi echipamentele sale (…), a eşuat în a face ordine pe aeroport. E pace şi calm în întreaga ţară, haos există doar la aeroportul din Kabul”, a declarat acest responsabil, Amir Khan Mutaqi.

În acelaşi timp, un oficial al grupării a declarat pentru Reuters că liderii talibani se vor întâlni cu foştii guvernatori şi funcţionari în peste 20 din cele 34 de provincii ale Afganistanului în următoarele câteva zile pentru a le asigura siguranţa şi a le solicita cooperarea.

„Nu forţăm niciun fost oficial guvernamental să ni se alăture sau să ne jure credinţă, au dreptul de a părăsi ţara dacă doresc acest lucru”, a declarat oficialul, care a făcut aceste declaraţii sub protecţia anonimatului.

Preluarea rapidă a puterii de către talibani în Afganistan a provocat temeri privind represalii şi o revenire la o versiune dură a legii islamice pe care gruparea sunită a impus-o şi când a fost la putere în urmă cu două decenii.

„Dorim deplină claritate asupra planului de ieşire al forţelor străine. Ţinerea sub control a haosului din afara aeroportului din Kabul este o sarcină complexă”, a mai spus oficialul citat.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu