AFM: Programul privind creşterea eficienţei în clădirile publice demarează pe 15 septembrie, cu crearea conturilor de utilizatori

Autorităţile şi instituţiile publice care doresc să participe la Programul privind creşterea eficienţei energetice în clădirile publice vor putea accesa, începând din 15 septembrie, aplicaţia informatică pentru crearea conturilor de utilizatori şi descărcarea modelului cererii de finanţare în vederea completării acesteia, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

„Începând de mâine, 15 septembrie 2021, ora 10:00, autorităţile şi instituţiile publice care doresc participarea în cadrul Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădiri publice vor putea accesa aplicaţia informatică pusă la dispoziţie de AFM, pentru crearea conturilor de utilizatori şi descărcarea modelului cererii de finanţare în vederea completării acesteia. Din data de 20 septembrie 2021, ora 10:00, demarează sesiunea de depunere a cererilor de finanţare şi încărcarea documentelor aferente, care se vor realiza prin intermediul conturilor de utilizatori create”, se arată în comunicat.

Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu, judeţ, subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti şi instituţiilor publice din subordinea/în coordonarea autorităţilor deliberative ale administraţiei publice locale.

Toate aceste entităţi pot beneficia de fonduri pentru modernizarea şi creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice, contribuind în acelaşi timp la îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi la reducerea consumului anual de energie primară şi promovarea utilizării surselor regenerabile de energie.

Conform AFM, suma alocată sesiunii de finanţare este de 1,40 miliarde lei, iar finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

În cadrul unei sesiuni de finanţare, suma maximă care poate fi acordată unui solicitant, prin una sau mai multe cereri de finanţare, este: 3.000.000 lei pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori inclusiv; 6.000.000 lei pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 locuitori; 8.000.000 lei pentru oraşe; 14.000.000 lei pentru consilii judeţene; 14.000.000 lei pentru municipiul de rang 0; 14.000.000 lei pentru municipii de rang I; 10.000.000 lei pentru municipii de rang II; 12.000.000 lei pentru subdiviziunile administrativ-teritoriale ale Municipiului Bucureşti.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu