AFR- Petitie împotriva vaccinării obligatorii a cadrelor medicale din Romania

Alianța Familiilor din Romania adună semnături pentru o petiție împotriva vaccinării, susțin ei, prin constrangere a cadrelor medicale din Romania.

„Este mai mult decât sinistru și totalitar pentru un stat care se autodefinește ca fiind unul de drept și democratic să constrângă oamenii să acționeze împotriva convingerilor lor, a conștiinței lor și fără consimțământul lor. Este și mai alarmant când statul și lacheii lui folosesc pârghii dintre cele mai josnice și mârșave pentru a-și atinge scopul. Astfel de constrângeri se aplică celor care săvârșesc fărădelegea, nu unei clase de cetățeni de elită, educați, morali și bine informați.

O persoană din România care muncește în domeniul sănătății ne-a comunicat, nu cu puțină durere în suflet: „mulțumim pentru susținerea cadrelor medicale în lupta împotriva vaccinării! Ne presează tot mai mult și vin tot felul de circulare. Vom fi obligați, dacă nu ne vaccinăm, să ne facem teste rapide din 3 în 3 zile și PCR săptămânal. Spitalul nu suportă cheltuielile …”

Românii ar trebui să fie consternați peste măsură, să descindă în stradă și să-și protejeze cadrele medicale. Ele constituie resursele umane de cel mai mare preț al României în aceste zile de strâmtorare. Ele merită solidaritatea noastră. Asistentele si cadrele medicale sunt printre cele mai credibile și integre persoane. Sunt stricte cu ele însele și stricte când e vorba de regulile profesiei lor. Viețile oamenilor depind de integritatea lor și a conștiinței lor. Nu își permit nicio deviere de la regulile esențiale ale profesiei lor.

Invățam lecții importante de la cadrele medicale. Loialitatea lor față de profesia aleasă, față de persoanele pe care le îngrijesc și, mai ales, față de conștiința lor, este o caracteristică puțin întâlnită în alte profesii. Nu este, deci, un lucru trivial când statul caută să încalce conștiința cadrelor medicale, și mai ales prin constrângeri neconstituționale. Când statul face asta, trece linia în zona interzisă a practicilor naziste și comuniste”, arată Alianța Familiilor din Romania.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu