Ajutoare de stat „cu pipeta”, în lipsa bugetului 2021: Situația la zi, pe Măsura 1, Măsura 2, Măsura 3

Am trecut de jumătatea lunii februarie fără un buget de stat aprobat pentru anul 2021 și plățile la ajutoarele de stat pentru firmele mici și mijlocii (IMM), PFA și alți beneficiari, de redresare din criza COVID-19, se fac „cu pipeta”, precizează startupcafe.

1. La Măsura 1 – microgranturi de câte 2.000 de euro, în ultima săptămână au fost plătiți numai 44 de beneficiari, cu o sumă totală de 425.876 lei (87.350 de euro la cursul de acum). De la începutul anului 2021 până azi, au fost plătiți 2.545 de beneficiari la Măsura 1, cu o valoare a plăților de 24.633.055 lei (circa 5 milioane de euro), conform datelor oficiale de la Ministerul Economiei.

2. La Măsura 2 – granturi de capital de lucru de câte 2.000-150.000 de euro, 57 de beneficiari au fost plătiți în ultima săptămână, cu o sumă totală de 23.021.799 lei (4,7 milioane euro). De la începutul anului 2021 până astăzi, au fost plătiți 1.101 de beneficiari, cu o sumă totală de 420.344.494 lei (86 milioane euro).

3. La Măsura 3 – granturi de investiții de câte 50.000-200.000 euro, începând cu data de 3 decembrie 2020 până pe 29 ianuarie 2021, ora 20.00, s-au înscris 27.736 de firme, suma totală solicitată la finanțare fiind de peste 15,88 miliarde de lei, adică 3,25 miliarde de euro, mult peste bugetul de 550 de milioane de euro cu tot cu contribuția estimată a beneficiarilor. Reamintim că ministrul Economiei, Claudiu Năsui, a depus plângere in rem (aupra faptei) la DNA, avînd „suspiciuni de fraudă” la Măsura 3. Anterior, el s-a declarat nemulțumit că din circa 3.580 de firme pentru care ajunge bugetul actual 1.807 finanțează imobile. De asemenea, Năsui a arătat că în ultimele 48 de ore ale sesiunii de înscrieri la Măsura 3 au aplicat 68% dintre firmele care se încadrează în buget. Și Corpul de control al premierului a început o investigație privind Măsura 3.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu