Ajutor de stat pentru susţinerea creşterii bovinelor; valoarea estimată, 217,756 milioane de lei

Executivul a aprobat în şedinţa de miercuri Ordonanţa de Urgenţă privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul de creştere al bovinelor, în anul 2022, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu o valoare estimată de 217,756 milioane de lei (44 milioane de euro), informează AGERPRES.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), cuantumul ajutorului de stat este de 73 euro/cap de animal pentru un efectiv estimat de 602.740 capete.

Valoarea totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 250.000 euro, precizează MADR.

Perioada de depunere este de 30 de zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, iar termenul de plată este 31 decembrie 2023.

Beneficiarii acestei scheme de ajutor de stat sunt crescătorii care deţin vaci de lapte, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice.

„Prin acordarea acestei scheme de ajutor, suntem alături de crescătorii de bovine ce au fost afectaţi de situaţia dificilă din Ucraina, iar aceste momente grele pe care le traversează zootehnia pot fi depăşite prin susţinerea vacilor de lapte. Să fim încrezători în posibilităţile noastre şi să acţionăm împreună pentru dezvoltarea acestui sector deosebit de valoros!”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Condiţiile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească sunt: deţinerea a minimum 10 capete de vaci adulte cu excepţia celor din UAT-urile din zona montană care deţin minimum 5 capete vaci adulte, cu vârsta maximă de 12 ani, inclusiv, la data de 31 iulie 2022, în exploataţie cu cod ANSVSA, înregistrate în baza naţională de date (BND), producerea şi valorificarea laptelui în perioada 1 august – 31 decembrie 2022.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu