ALERTĂ – Căutători de ciuperci pierduți prin pădurile din Băița de sub Codru

Trei persoane care au plecat după ciuperci în pădurile din zona Băița de sub Codru au cerut ajutorul salvatorilor montani, apeland numărul unic de urgențe 112. Acțiunea Salvamont este în plină desfășurare, iar din primele informații persoanele rătăcite nu au probleme medicale, sunt doar deshidratate.

Potrivit Salvamont Maramureș, pentru salvarea celor trei persoane se deplasează în zona localizată de cei de la Serviciul de Telecomunicații Speciale Maramures o echipă de salvatori montani. În cazul în care condițiile atmosferice vor permite va fi folosită și drona aflată în dotarea SPJ Salvamont Maramureș.

ACTUALIZARE

”Astăzi, 12 iunie a.c., în zona împădurită a localității Băița de Sub Codru, trei persoane care au plecat la cules de ciuperci, doi bărbați și o femeie, toți din Baia Mare, au avut nevoie de intervenția jandarmilor pentru a fi găsiți deoarece s-au rătăcit. Apelul a sosit prin intermediul S.N.U.A.U 112, în jurul orei 10:50, interlocutorul comunicând faptul că s-au rătăcit în pădure și că au nevoie de sprijin pentru a găsi calea spre localitate.
S-a luat decizia de a se merge pe principiul intervenției celei mai apropiate echipe, astfel că în ajutorul celor doi bărbați, de 62 și 29 de ani și a femeii de 32 de ani, s-a deplasat o patrulă de jandarmerie din cadrul detașamentului mobil Baia Mare, aflată în serviciu. În același timp a fost păstrată în permanență legătura între jandarmi, polițiști, salvamontiști și cei rătăciți. Astfel, la ora 12:20, jandarmii i-au găsit pe cei trei în zona împădurită menționată. Cei trei nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar obosiți și speriați”, precizează Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu