ALOCAȚIE SUSȚINERE FAMILIE – Localitățile din județ unde nu se dau acești bani

Avem în județ localități unde luna trecută, conform datelor primite de la AJPIS Maramureș, nu am avut beneficiari ai alocației de susținere a familiei. Datele AJPIS Maramureș arată că cei mai mulți beneficiari ai acestui tip de ajutor primit de la stat sunt în Poienile de sub Munte, iar la polul opus avem localitățile Ardusat şi Cupşeni, cu 0 beneficiari.

În iulie 2022 Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Maramureş a acordat 3.183 de alocaţii de susţinere a familiei (față de 3767 de beneficiari în iulie 2021). Suma totală plătită luna trecută a fost de 602.862 lei.

În Poienile de sub Munte avem un număr de 467 de familii care se bucură de acești bani. Mulți beneficiari avem și în Borșa (167), Ulmeni (149), Baia Mare (130), Coroieni (130), cate 128 în Sighet și Satulung sau 104 beneficiari în comuna Bistra. Avem și localități unde avem un singur beneficiar al acestui tip de alocație. Este vorba despre comuna Vadu Izei. Puțini beneficiari avem și în Vima Mică (3), Săcălășeni (3), Sălsig (8), Suciu de Sus (9) sau Oarța de Jos (6). Vă reamintim că alocația pentru susținerea familiei este o formă de sprijin care se acordă familiilor cu venituri reduse care au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu