Ambasadorul Dan Mihalache a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare

Ambasadorul României în Cipru, Dan Mihalache, a devenit Cetățean de Onoare al municipiului Baia Mare, titlu pe care l-a primit sâmbătă, 12 noiembrie, în ședința Consiliului Local dedicată acestui eveniment.

Pe lângă titlul de Cetățean de Onoare, Mihalache a primit din partea conducerii Primăriei un tablou cu Baia Mare.

”E un moment emoționant pentru mine, mulțumesc pentru această decizie foarte surprinzătoare. Rămâne prietenia și atașamentul față de o comunitate și o zonă minunată. Eu am o istorie foarte complicată din punct de vedere al identității.

Mama mea e născută în Constanța, tatăul meu în județul Botoșani, eu m-am născut în Timișoara și am reprezentant și în administrația centrală județul Maramureș. Iată că e un exemplu cum o identitate nu se construiește neapărat prin locul înscris pe certificatul de naștere, ci prin viață, prin atașament, prin locul de care te simți legat”, a spus Dan Mihalache.

Ambasadorul nu a ascuns faptul că și-a păstrat adresa din Baia Mare în buletin.

”Anul trecut a trebuit să schimb buletinul, pentru că expirase, și din Cipru era destul complicat, cu acte, și eu am spus că sub nicio formă nu abandonez un drept pe care mi l-am câștigat, dreptul de avea pe buletin o adresă din Baia Mare.

Sper ca împreună, toți cei care suntem aici, vom reuși să facem lucruri bune și frumoase pentru Baia Mare și pentru maramureșeni. Eu vreau să contați pe mine, să contați în continuare pe parteneriatul nostru”, a mai declarat ambasadorul, adăugând că ”nu cred că mi-am spus ultimul cuvânt în politica românească”.

Dan Mihalache s-a născut în data de 18 mai 1971 la Timişoara, iar în mandatul 2004-2008 a fost deputat de Maramureș pe listele PSD-PUR.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu