Amenzi de 34.000 lei aplicate de Inspecția de prevenire din cadrul ISU Maramureș. Unde s-au făcut controale

Personalul Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș a efectuat, pe parcursul săptămânii trecute, 12 de controale la agenți economici cu specific de producție, la unități de învățământ, de turism, respectiv la Servicii Private pentru Situații de Urgență.

”Printre neregulile cel mai des întâlnite în timpul acestor controale, pe linia respectării normelor legale referitoare la apărarea împotriva incendiilor, au fost cele legate de depozitarea de materiale combustibile pe traseul căilor de evacuare, de neefectuarea mentenanței la mijloacele tehnice de apărare împotriva incendiilor, neafișarea planurilor de evacuare a persoanelor, respectiv de exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice.

Ca urmare a neregulilor constatate, personalul Inspecției a aplicat 79 de sancțiuni, din care 61 de avertismente și 18 amenzi în cuantum de 34.000 de lei.

În aceeași perioadă, cadrele Inspecției de prevenire din cadrul I.S.U. Maramureș au desfășurat 15 activități de informare și educație preventivă”, a spus Oana Gonczi, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureș.

Specialiștii Inspecției de prevenire reamintesc câteva din ele mai importante măsuri de prevenire a incendiilor în sezonul rece:

La afumători:

  • se interzice amplasarea afumătorilor în poduri, magazii, garaje etc;
  • afumătorile vor fi în permanenţă supravegheate.

În scopul prevenirii incendiilor provocate de copii – se vor respecta următoarele:

– copiii nu vor fi lăsaţi nesupravegheaţi în încăperile în care există sobe de încălzit sau gătit, lămpi de gătit cu petrol şi pentru iluminat, în stare de funcţionare;

– copiii nu trebuie lăsaţi să se joace cu focul (lămpi, lumânări, chibrituri, brichete), iar astfel de mijloace nu trebuie lăsate la îndemâna lor;

– nu este permis accesul copiilor nesupravegheaţi în depozitele de furaje, şuri, poduri, magazii, grajduri, cu mijloace care ar putea produce incendii;

– copiii nu vor fi lăsaţi să folosească aparatele electrice de uz casnic sau aragazul decât în prezenţa adulţilor.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu