Analiza: Euro a depasit vineri seara pragul de 4,76 lei

PNL

Perioada analizata, in special cea de la sfarsitul acesteia, nu a fost una de bun augur pentru leu, care s-a depreciat fata de principalele valute, pe fondul retragerilor de capital din pietele de la marginea zonei euro.

Cursul euro a crescut de la 4,7439 la 4,7505 lei, maxim al ultimelor patru luni, atins la sfarsitul perioadei, cand transferurile din piata locala s-au realizat in culoarul 4,7744 – 4,755 lei, cu inchiderea la 4,753 lei.

Seara, euro s-a mentinut pe o panta ascendenta pe pietele externe si a depasit pentru scurt timp pragul de 4,76 lei. Reamintim ca maximul istoric al cursului monedei unice a fost de 4,7648 lei, in 25 ianuarie.

Media monedei americane a crescut de la 4,3132 la 4,3478 lei, curs care se mai inregistra la sfarsitul lui 2016.

Moneda elvetiana s-a apreciat pe pietele internationale de la 1,093 la 1,083 – 1,087 franci/euro, la finalul intervalului, ceea ce a facut ca media ei sa urce de la 4,3634 la 4,3806 lei, maxim al ultimilor aproape patru ani.

Vestea buna a venit de la Bursa de Valori locala, pe care FTSE Russell, una din cele doua agentii care stabilesc statutul pietelor de capital, a decis sa o promoveze la statutul de piata emergenta secundara, hotarare care va intra efectiv in vigoare in luna septembrie a anului viitor. Aceasta decizie va determina intrarea in piata de la Bucuresti a marilor fonduri de investitii, implicit o crestere a ofertei de valuta.

Uncia de aur a scazut pe pietele specializate la 1.488 – 1.507 dolari, pe fondul marcarilor de profit, dupa ce parcursul saptamanii fusese atinsa rezistenta de la 1.535 dolari. Aceasta a facut ca pretul gramului de aur stabilit de BNR sa coboare, la sfarsitul intervalului, de la 210,4806 la 209,2147 lei.

In opinia analistilor, in cazul in care uncia nu va depasi pragul de la 1.535 dolari, este posibil ca aceasta sa revina spre 1.450 dolari.

Dupa scurtul puseu de crestere de la jumatatea perioadei, datorat cererii mai mari de lei necesari achitarii taxelor si impozitelor bugetul stat, indicele ROBOR la trei luni a scazut de la 3,08 la 3,07%.

In schimb indicele la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a incheiat perioada de la 3,14 la 3,15%. Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, a crescut de la 3,19 la 3,21%, iar cel la 12 luni de la 3,24 la 3,26%.

Reamintim ca indicele de Referinta pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRRC), care se va aplica pana la sfarsitul acestei luni, a fost calculat de banca centrala la 2,63%.

Perechea euro/dolar a fluctuat intre 1,923 – 1,1026 dolari, pana in ultima zi a perioadei analizate, cand a scazut la 1,0905 dolari, minim ce nu a mai fost atins din mai 2017. Bursele americane au inchis saptamana la 1,0940 dolari, dupa publicarea unor date negative privind inflatia si comenzile de bunurile de folosinta indelungata din Statele Unite.

Analiza cuprinde perioada 23 – 27 septembrie

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2