Analiza Fordaq: Pretul lemnului de foc a crescut, in Romania, cu circa 250%, in perioada 2011-2017

Pretul lemnului de foc a crescut, in ultimii sase ani, cu circa 250%, de la 120 lei/mc, in 2011, la 300 lei/mc, in 2017, dar exista maxime de pana la 600 de lei/mc, in sudul tarii, potrivit datelor incluse in editia actualizata a Raportului privind starea padurilor si industriei lemnului, prezentat miercuri de Fordaq Romania, informeaza AGERPRES.

Documentul elaborat si asumat de Fordaq Romania releva, totodata, ca, in acelasi interval de comparatie, variatiile preturilor cherestelei pe pietele internationale au fost de plus/minus 10%.

In Romania, pentru masa lemnoasa, pretul mediu a pornit, in 2011, de la valoarea de 71 lei/mc, si a continuat in 2012 cu 85 lei/mc, apoi cu 115 lei/mc in 2014, un an mai tarziu cu 155 lei/mc, in 2016 la 173,78 lei/mc, iar in 2017 la 181,29 lei/mc.

In viziunea realizatorilor raportului mentionat, industria lemnului din Romania a ajuns sa plateasca cel mai mare pret pe resursa de lemn din Europa, respectiv la fag, bustean de gater, preturi de 85-90 euro/mc.

Comparativ, pe acelasi segment de lemn, dar si pe rasinoase, in alte tari europene tarifele practicate sunt urmatoarele: in Serbia — pret de 45 euro/mc, in Slovacia si Polonia (60-65 euro/mc), in Franta (65 euro/mc) si in Germania (80 euro/mc).

Conform Inventarului Forestier National (IFN), la ora actuala, in Romania, suprafata forestiera este de 6,9 milioane de hectare, iar volumul de lemn pe picior se ridica la 2,2 miliarde de metri cubi.

Datele Romsilva arata ca, in Romania, 3,5 milioane de gospodarii se incalzesc, in prezent, cu lemn de foc. Romsilva administreaza, la ora actuala, 3,14 milioane de hectare paduri de stat, echivalentul a aproximativ 47% din totalul fondului forestier national.

Proprietari si administratori de paduri din toata tara, producatori de mobila, organizatii de mediu si asociatii ale forestierilor si-au dat intalnire, miercuri, la Bucuresti, la Forumul Padurilor, Industriei Lemnului si Economiei Verzi.

Potrivit organizatorilor, Fordaq Romania — Comunitatea Forestierilor, in parteneriat cu Consiliul Padurilor si Dezvoltarii Rurale, scopul evenimentului este de a analiza starea actuala a sectorului forestier din Romania, dar mai ales de a gasi solutii care sa salveze o intreaga industrie, aflata in pragul falimentului.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2