ANCOM: Tarifele pentru convorbiri in retelele mobile ar putea scadea cu 10%, de la 1 ianuarie 2020

Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) propune reducerea cu 10% a tarifelor pentru convorbirile pe mobil, pana la cel mult 0,76 eurocenti/minut, incepand cu 1 ianuarie 2020, ca masura tranzitorie pana la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizata a avea loc pana la finalul anului 2020, a anuntat vineri reglementatorul, intr-un comunicat, transmite AGERPRES.

“ANCOM a propus, ca masura tranzitorie, pana la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile unic la nivel european preconizata a avea loc pana la finalul anului 2020, practicarea unui tarif maxim de 0,76 eurocenti/minut pentru apelurile la puncte mobile, cu 10% mai mic fata de nivelul actual. Ne asteptam ca aceasta reducere sa se reflecte si in tariful pe care il plateste fiecare utilizator pentru apelurile catre terminalele mobile”, sustine Sorin Grindeanu, presedintele ANCOM.

In acest context, arbitrul telecom precizeaza ca Lycamobile, Orange Romania, Vodafone Romania, RCS&RDS si Telekom Romanian Mobile Communications, operatorii desemnati cu putere semnificativa pe piata serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in propriile retele publice de telefonie, vor fi obligati sa nu depaseasca nivelul de 0,76 eurocenti/minut, tariful maxim reglementat pentru furnizarea serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile in propria retea, fata de 0,84 eurocenti/minut, cat este in prezent.

Noul tarif maxim de 0,76 eurocenti/minut a fost calculat ca medie a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite in statele membre ale Uniunii Europene, pe baza unui model de cost LRIC pur.

Tariful maxim pentru terminarea apelurilor la puncte mobile se va aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2020, pana la adoptarea unui tarif de terminare a apelurilor la puncte mobile, unic la nivel european.

Conform prevederilor Directivei (UE) 2018/1972, intrate in vigoare la data de 20 decembrie 2018, pana cel tarziu la 31 decembrie 2020 se vor aplica tarife maxime de terminare a apelurilor la puncte mobile, respectiv la puncte fixe, unice la nivelul Uniunii Europene.

Tariful stabilit de ANCOM se va aplica pentru apelurile nationale, pentru apelurile initiate din Spatiul Economic European (SEE), dar si pentru apelurile initiate din afara SEE, daca acordurile internationale in vigoare nu permit instituirea unui regim diferit de tarifare.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2