ANGAJATORII POT FI AMENDAȚI – Zile libere plătite pentru părinți și revine „șomajul tehnic”

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Zilele libere plătite părinților pe perioada aceasta de pandemie au revenit. Autoritățile au decis că „se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, precum și pentru părinții care au în întreținere copii sau adulți  cu  handicap  cuprinși  într-o  formă  de învățământ,  respectiv  înscriși  în  cadrul  unei unități de învățământ preuniversitar, inclusiv de educație timpurie antepreșcolară”.

Este vorba despre Ordonanța 110 din 4 octombrie 2021, care stabilește condițiile în care se pot acorda aceste zile libere plătite. Indemnizația primită de părinte este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

„Aceasta se aplică pe perioada anului școlar 2021-2022 în unitățile de învățământ unde a fost limitat sistemul de învățământ în sistem clasic sau au fost suspendate cursurile în acele școli. Actul normativ stabilește că plățile se fac în termen de 15 zile de la data depunerii cererii de către angajatori la AJOFM. Cel puțin în prima lună s-ar putea să apară întârzieri legate de plata acestor sume, angajatorul fiind obligat ca în termen de 3 zile de la primirea sumelor să plătească salariile către angajații lor. Excepție sunt acele unități la foc continuu sau sunt unități de siguranță națională, de ordine publică și altele, când aceste zile se pot acorda doar cu acordul angajatorului. Refuzul angajatorului de a acorda aceste zile libere se sancționează cu amenzi cuprinse între 1000 și 2000 de lei și se aplică de către inspectorii de muncă din cadrul ITM Maramureș”, a declarat Mircea Onea, purtătorul de cuvânt al ITM Maramureș.

Acesta a făcut referire și la un alt act normativ apărut recent și anume OUG 111 din 4 octombrie 2021 care face referire la stabilirea unor măsuri de protecție socială asupra angajaților și a altor categorii profesionale în cazul interzicerii sau limitării activităților economice.

„Este așa-zisul șomaj tehnic, care se aplică în cazul suspendării activității unor unități economice. Nu este cazul încă în județul Maramureș, dar ca și anul trecut, se acordă aceeași indemnizație de 75% din valoarea salariul de bază brut până la limita a 75% din salariul brut pe economie”, a adăugat Onea.

Mai multe în videoul de mai jos

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2