ANUNȚ DE LA METEOROLOGI – Cum va fi vremea de Sărbătoarea Castanelor

Meteorologii au făcut publică prognoza meteo valabilă pană la finele Castaniadei 2022, eveniment care va avea loc în perioada 23-25 septembrie. Adică săptămana viitoare. Iar veștile nu sunt foarte bune, ci vom trebui să îmbrăcăm haine ceva mai groase, deși suntem în luna septembrie.

Potrivit ANM, în perioada celor două săptămâni de prognoză în Maramureș vor fi alternanțe termice importante. În
primele două zile, media regională a temperaturilor maxime va fi de 18…19 grade și de 8 pană la 10 grade pentru cele minime, caracterizând o vreme răcoroasă. Ulterior temperaturile diurne vor ajunge la medii de 22 pană la 24 de grade C, iar cele nocturne în creștere semnificativă la medii de 14…16 grade.

Ulterior, răcirea vremii va fi treptată dar semnificativă, astfel că media maximelor va scădea la 14 grade, iar a celor minime la 4 pană la minime de 6 grade Celsius. Spre finalul săptămanii viitoare se va încălzi din nou, până spre maxime termice în jurul a 20 de grade și minime în jur de 8 grade. Probabilitatea pentru averse, izolat însemnate cantitativ, va fi ridicată între 15 şi 18 septembrie. Ploi slabe se vor semnala local și temporar și în restul intervalului.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu