Aparat de ventilatie neonatala, achizitionat de Spitalul Judetean. Jumatate din bani au venit de la maramureseni

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

aparat-neonatalSpitalul Judetean Baia Mare a achizitionat un aparat de ventilatie neonatala, ca rezultat al unei campanii derulate de cei de la Cora incepand cu data de 4 mai 2016. Trebuie spus ca jumatate din bani au venit de la maramuresenii cu dare de inima. A fost vorba despre o campanie de suflet pentru dotarea Sectiei Neonatologie a Spitalului Judetean de Urgenta ”Dr. Constantin Opris” Baia Mare, campanie in care unitatea spitaliceasca a fost organizatie partenera si care s-a incheiat in 30 iunie. A fost o campanie care a avut loc in luna inimilor deschise sub sloganul ”Putin cate putin facem mult!”. Clientii Cora au putut dona la orice casa de marcat, la final adunandu-se suma de aproximativ 17.400 de mii de lei.

Cora s-a raliat acestui act caritabil donand, in plus, 12.500 de lei, astfel ca Spitalul Judetean de Urgenta ”Dr. Constantin Opris” Baia Mare a primit un CEC de aproape 30.000 de lei. Cu o contributie proprie a unitatii medicale, reprezentand alti 30.000 de lei, aparatul de ventilatie neonatala (ventilator nou-nascuti) a fost achizitionat, iar apoi instalat pe Sectia de Neonatologie.

Margareta Pirvanoiu, medic-sef al Sectiei de Neonatologie a vorbit despre acest aparat atat de necesar, care face diferenta, in multe cazuri, intre viata si moarte. ”Doar anul trecut am avut peste 2500 de nasteri, dintre care 188 au fost prematuri, iar 172 de copii care au trecut prin terapie intensiva neonatala. Este un aparat de ultima generatie, foarte important pentru nou-nascuti cu risc vital, acesta facand diferenta intre viata si moarte. Sustinerea functiei cardio-vasculare prin ventilatie este un pas foarte important in reanimarea neonatala, stiind ca prematurii au subdezvoltat atat aparatul respirator, cat si digestiv, respectiv circulator. In neonatologie, daca nu iubesti copiii, nu poti face fata. Luptam in fiecare secunda pentru viața”, a precizat dr. Margareta Pirvanoiu, medic-sef Sectia Neonatologie.

Reprezentantii Cora au fost invitati in Sectia de Neonatologie pentru a vedea aparatul la a carui achizitionare au contribuit si care va salva, pe viitor, multe vieti de nou-nascuti. Acestia s-au oferit sa continue colaborarea cu Spitalul Judetean de Urgenta ”Dr. Constantin Opris” si pe viitor, propunand chiar sesiuni de lucru comune, pentru a gandi cat mai bine viitoare campanii.

In intervalul mentionat, clientii Cora au putut dona la orice casa de marcat o suma de bani care va fi folosita la achizitionarea unui aparat de ventilatie neonatala (ventilator nou-nascuti) pentru Sectia de Neonatologie a Spitalului Judetean de Urgenta ”Dr. Constantin Opris” Baia Mare. Sumele oferite s-au regasit pe bonul de cumparaturi, iar Cora s-a alaturat, la final, acestui act colectiv de caritate, pentru grabirea fericirii altor case.

Potrivit reprezentantilor Cora Baia Mare, toti casierii Cora au fost implicati in aceasta campanie, iar la final, primii patru au fost recompensati de conducerea magazinului cu vouchere cadou. Este vorba despre casierele Olimpia Cotul, Crinuta Mare, Andreea Gherghel si Emanuela Fekete.
In decursul celor aproape doua luni de zile, clientii Cora au donat aproximativ 17.400 de lei, iar suma de 12.500 de lei a fost completata de cora Baia Mare, cecul oferit Spitalului Judetean de Urgenta Baia Mare pentru dotarea Sectiei de Neonatologie fiind de aproximativ 30.000 de lei.

Cezar TUDOR

 

Print Friendly, PDF & Email

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2