Apele de mina de la Brainer au iesit din galerii – Deputatul Durus: „Doar raspunderea penala mai poate inlatura nepasarea”

August 2018

Apele de mina de la exploatarea Brainer, din Baiut, au inundat din nou proprietatile oamenilor. Incarcate cu metale grele, polueaza solul, panza freatica, albia raului Lapus. Incidentul de ieri a fost sub cel inregistrat in martie 2018, atunci cand unda de poluare a produs mortalitate piscicola.

A fost un avertisment, pe care autoritatile continua sa-l ignore. Asa cum au ignorat nevoia, dupa accidentul ecologic din 2018, de captare si tratare a apelor de mina. Atunci, Garda de Mediu a sanctionat modic Compania Remin si a impus regiei si Conversmin unele masuri de conservare si anulare a pericolului, inclusiv prin construirea unei statii de epurare a apelor de mina. Rezultatele luarii in derizoriu a sarcinilor impuse si lipsa ulterioara a controlului de conformitate le vedem in ceea ce se intampla acum la Baiut.

Deputatul USR Maramures, Vlad Emanuel Durus, cel care a facut numeroase adrese si interpelari pe subiectul pericolului pe care-l reprezinta deversarile necontrolate de la mina Brainer, priveste cu ingrijorare situatia creata.

„Constatam, la doi ani dupa accidentul din martie 2018 ca nu s-a intamplat nimic. Cele 3 interpelari pe subiect, amendamentele la legile bugetului pe 2019 si 2020, solicitarile de rectificare bugetara, depuse de mine pentru rezolvarea problemelor in aceste perimetre, au ramas fara efect. Ignoram constant o stare de fapt, cu repercusiuni greu de anticipat. Garda de Mediu, Remin si Conversim au o mare vina.

Cand am fost sa vad ce s-a realizat din sarcinile trasate dupa accidentul din 2018, am constatat cu ingrijorare ca interventiile au fost in gluma. „Statia de epurare” erau doi saci cu var, asezati pe o platforma, deasupra unui pseudo canal colector. Daca apa ajungea pana la nivelul sacilor, sa spele varul, se „obtinea” neutralizarea poluarii. Pare o gluma, dar asta s-a facut. Ce avem astazi este consecinta lipsei de preocupare. Ar trebui sa raspunda penal toti cei care au in sarcina situatia perimetrelor miniere”, a spus deputatul USR Maramures, Vlad Emanuel Durus.

Biroul de presa, Cabinet parlamentar Deputat Vlad Emanuel Durus

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu