APIA a autorizat la plată peste 913 milioane de euro către fermieri, în ultima lună

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a autorizat la plată peste 913,36 milioane de euro către fermieri, în perioada 25 noiembrie – 23 decembrie 2021, a anunţat, joi, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, un număr de 742.950 fermieri sunt autorizaţi la plata finală în Campania anului 2021, ceea ce reprezintă un procent de 91,27% din numărul total de fermieri eligibili.

„Este pentru prima dată când se înregistrează un număr atât de mare de fermieri autorizaţi la plată, raportat la această perioadă din an (23 decembrie)” afirmă reprezentaţii Ministerului Agriculturii într-un comunicat remis AGERPRES.

Autorizarea la plată continuă până la sfârşitul anului în ritm susţinut.

Sumele autorizate vin din Fondul European de Garantare Agricola (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din Bugetul Naţional.

În ceea ce priveşte Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), în anul 2021, valoarea plăţilor prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) s-a ridicat la 1,06 miliarde de euro.

De la începutul perioadei de programare 2014-2020, au fost plătite peste 8 miliarde de euro beneficiarilor PNDR 2020. Suma reprezintă o absorbţie de 85% din totalul fondurilor disponibile prin Program.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu