Aplicaţiile de livrare de mâncare ar putea fi obligate să le facă carte de muncă curierilor în Spania

Guvernul spaniol pregăteşte o înăsprire a legislaţiei în domeniul muncii, care ar putea obliga platformele de livrare de mâncare să încheie contracte oficiale de muncă cu curierii pe care se bazează, transmite Bloomberg, informează AGERPRES.

În conformitate cu noile reguli care ar urma să fie propuse în zilele următoare, companii precum Uber Eats, Deliveroo şi Glovo ar putea fi forţate să ofere salarii, asistenţă socială şi ajutor de şomaj pentru cei aproximativ 30.000 de curieri care lucrează pentru aceste platforme de livrare de mâncare din Spania, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Muncii.

Deocamdată nu s-a decis dacă propunerile vor merge apoi spre Congres pentru aprobare sau vor fi incluse într-o ordonanţă de urgenţă, cea ce înseamnă că ar putea dura mai multe luni înainte să îşi facă simţite efectele.

„Această reglementare pune capăt unei dispute juridice referitoare la statutul acestor muncitori, liber profesionişti sau nu, pentru că pleacă de la presupunerea că există o dependenţă a relaţiilor de muncă”, a declarat Maria Luz Rodriguez, un profesor de drept şi fost secretar de stat în Ministerul Muncii, care a analizat o variantă de lucru a actului normativ.

La finele anului trecut, ministrul spaniol al Muncii, Yolanda Diaz, a spus că noul cadrul legal va transpune o decizie anterioară a Curţii Supreme de Justiţie, potrivit căreia strat-upul de livrări Glovo are legături de muncă cu curierii săi şi nu este doar un simplu intermediar.

Situaţia din Spania va fi văzută în alte ţări ca un test cu privire la modul în care parlamentarii răspund la creşterea puterii aplicaţiilor de livrări şi a responsabilităţilor pe care aceste aplicaţii le au faţă de lucrătorii lor. O dispută juridică pe aceiaşi temă a ajuns la Curtea Supremă din statul California iar Comisia Europeană urmează să publice luna viitoare propriile sale recomandări pentru o legislaţie la nivelul întregii Uniuni Europene.

Companiile precum Uber susţin că afacerile lor funcţionează numai pentru că şoferii lor sunt liberi să aleagă unde şi când vor să muncească, şi pentru cât ore au nevoie să muncească. În replică, sindicatele spun că dezavantajul este că muncitorii nu beneficiază de o serie de avantaje esenţiale precum asigurare de sănătate sau concediu de boală.

Carantinele naţionale introduse în contextul pandemiei de coronavirus au dus valoarea industriei de livrare de mâncare la 45 de miliarde de dolari anul trecut, în condiţiile în care gospodăriile s-au bazat din ce în ce mai mult pe companii precum Delivery Hero şi Grubhub, susţin analiştii de la Morgan Stanley.

Însă, chiar şi înainte de pandemie, livrarea de mâncare era o afacere importantă în Spania. În 2019 comenzile au crescut cu aproape 70% comparativ cu anul anterior, generând afaceri în valoare de aproximativ 700 milioane de euro pentru aplicaţiile de livrări şi restaurante, susţine Adigital, o organizaţie profesională care reprezintă principalele platforme de livrări.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu