Aproape 600 de animale, plasate în adăpost anul acesta

Aproape 600 de animale au fost plasate în adăpost anul acesta, a declarat sâmbătă Daniel-Alexandru Radu, director al Direcţiei pentru Protecţia Animalelor din Poliţia Română, informează AGERPRES.

„Elementul de noutate adus de modificarea legislativă, respectiv ordinul de plasare în adăpost, a permis poliţiştilor ca până în prezent să fie plasate în adăpost 571 de animale care au fost extrase din mediul nociv în care se aflau (…) ca urmare a emiterii unui număr de 110 ordine de plasare în adăpost. (…) Din punct de vedere al activităţilor de cercetare penală, la nivelul structurilor de protecţie a animalelor au fost efectuate, până în prezent, de la începutul anului, 15 percheziţii atât la domiciliile unor persoane, cât şi la sediile unor entităţi. Ca urmare a constatărilor efectuate, a fost luată măsura reţinerii, respectiv arestării faţă de şase persoane, o cifră care ne indică faptul că lucrurile într-adevăr se mişcă în acest domeniu”, a spus Daniel-Alexandru Radu într-o declaraţie de presă.

El a explicat că anterior erau foarte rare cazurile când cadrul legislativ permitea luarea unor astfel de măsuri.

Daniel-Alexandru Radu a menţionat că poliţiştii din cadrul structurilor de protecţie a animalelor au desfăşurat în primele şase luni ale anului 690 de controale, iar numărul sancţiunilor aplicate este în creştere faţă de perioada similară a anului trecut.

„Am constatat că în primele şase luni ale acestui an a fost înregistrată o creştere a constatărilor de natură contravenţională de aproximativ 63%, reprezentând în cifre absolute 1.218 sancţiuni aplicate, iar cu privire la constatările de natură penală care au fost înregistrate şi în privinţa acestora a fost manifestată o creştere cu 42%, respectiv o creştere de 326 de sesizări faţă de perioada similară a anului trecut. Structurile de protecţie a animalelor sunt nou înfiinţate în cadrul Poliţiei Române la sfârşitul anului trecut, prin ordonanţă de Guvern. Acestea au devenit operaţionale în toate judeţele. Numărul total de funcţii e 488, din care, până în prezent, au fost ocupate 325, (…) iar în prezent sunt efectuate demersuri pentru ocuparea în totalitate a acestor funcţii rămase vacante”, a mai spus Daniel-Alexandru Radu.

El a menţionat că printre speţele relevante în domeniu la care poliţiştii au intervenit se numără cea din judeţul Ilfov unde un cetăţean şi-a incendiat calul şi cea referitoare la plasarea în adăpost a 150 de câini şi pisici ţinute în condiţii improprii în judeţul Constanţa, precum şi cazul din judeţul Bistriţa-Năsăud al unui tânăr care organiza lupte cu câini din rase agresive pe care îi deţinea.

Daniel-Alexandru Radu a adăugat că până în prezent Direcţia pe care o reprezintă nu a înregistrat cazuri cu animale sau păsări exotice.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu