Asociatia Elevilor din Maramures lanseaza “Operatiunea Cutia”

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

In urma cu cateva saptamani Asociatia Elevilor din Maramures a finalizat un studiu la nivel de judet (Barometrul Respectarii Drepturilor Elevilor), care arata faptul ca 70% dintre elevii respondenti au auzit despre existenta Statutului Elevului (actul normativ care reglementeaza drepturile si indatoririle elevilor inmatriculati in unitatile de invatamant de stat, particular sau confesional din Romania), insa 80% dintre acestia au cunostinte medii sau scazute legate de prevederile acestui act.

“Acest lucru nu este deloc surprinzator, avand in vedere ca 60% din participantii la studiu nu au avut parte de prezentarea unei sinteze a Statutului Elevului in toamna anului 2018. De asemenea, 45% dintre elevi au afirmat ca in unitatea lor de invatamant nu exista posibilitatea de informare cu privire la drepturile elevilor. 60% dintre beneficiari sustin ca in timpul orelor de dirigentie nu au abordat tematici legate de incalcarea drepturilor elevilor si tot acelasi procent au spus ca in liceul lor drepturile le sunt partial sau deloc respectate.

De aceea, AEM lanseaza una dintre cele mai ambitioase sesiuni de consultare publica din sistemul de invatamant liceal din Romania, Operatiunea Cutia. Aceasta initiativa, care are la baza sloganul “Educatia nu este un joc de noroc!”, presupune plasarea unei urne in cele 31 de licee maramuresene, in care elevii pot introduce bilete anonime cu intrebarile pe care le au in legatura cu drepturile si obligatiile lor. Pasii urmatori sunt colectarea intrebarilor si pregatirea raspunsurilor, pe care le vom comunica in cadrul unei sesiuni de consultare publica alaturi de elevii si profesorii din fiecare liceu, la un interval de o saptamana de la plasarea cutiei.

Pana la finalul anului scolar 2018-2019 ne propunem sa ajungem in toate cele 31 de licee pentru a face vocea elevilor auzita, pentru a clarifica nelamuririle pe care elevii si profesorii le au in legatura cu prevederile din Statutul Elevului, Legea Educatiei Nationale si Regulamentul de Ordine si Functionare a Unitatilor de Invatamant Preuniversitar, si pentru a pune capat problemelor din invatamantul maramuresean.

Cutia va fi putea fi gasita in licee incepand cu saptamana viitoare, iar alaturi de ea o serie de premii, asa ca pe aceasta cale le transmitem tuturor elevilor sa fie cu ochii in patru! Zilele in care cutia va fi plasata in fiecare liceu vor fi anuntate prin intermediul paginii noastre de Facebook, dar si prin afise si anunturi in fiecare unitate de invatamant”, se arata intr-un comunicat de presa.

ZiarMM

Reclame home 1
Data curenta: ’24/08/2019’

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *