Atacurile de tip DDoS şi ransomware asupra companiilor şi instituţiilor publice din România, în creştere în 2022

Reclame home 1
Reclame home 1

Atacurile cibernetice de tip Distributed Denial-of-Service (DDoS) asupra companiilor private şi instituţiilor publice au înregistrat o creştere de 21%, în acest an comparativ cu datele din 2021, iar cele ransomware au urcat cu 18%, reiese dintr-un raport realizat de către experţii Orange Business Services, informează AGERPRES.

Conform documentului, dat publicităţii joi, în 2022, s-a observat un interes sporit al atacatorilor către ţinte din zona politică şi socială, pe fondul războiului din Ucraina, dar şi spre instituţii media, de sănătate, site-uri şi aplicaţii guvernamentale.

În ceea ce priveşte distribuţia ameninţărilor pe verticalele de business din România, în cursul acestui an, a existat la nivel de industrii un volum total de ameninţări substanţial mai mare decât în 2021, multe dintre aceste atacuri fiind declanşate de tulburările geopolitice din regiune.

Astfel, cele mai afectate sectoare au fost zona de sănătate şi domeniul farmaceutic (32%), sectorul guvernamental şi cel al serviciilor publice (23%), industria de energie (22%), retail (16%) şi transport (7%).

În funcţie de tipul ameninţărilor cibernetice din 2022 şi de distribuţia acestora pe regiuni, Bucureşti a fost cel mai afectat, cu aproape jumătate din ţinta tuturor atacurilor, respectiv 48%. Pe locurile următoare s-au clasat regiunile Banat şi Moldova.

Totodată, în topul celor mai vizate oraşe, în ultimele 12 luni, Capitala se află pe primul loc, cu o medie de 970.000 de atacuri prevenite, Timişoara ocupă locul 2 – în medie cu 260.000 de atacuri blocate lunar, iar Iaşi se află pe poziţia a treia – cu aproape 170.000 de ameninţări detectate şi blocate în fiecare lună.

Potrivit sursei citate, pentru al doilea an la rând, ransomware este principalul tip de atac depistat şi blocat de soluţia Business Internet Security, echivalentul a 35% din total, urmat de DDoS – cu o pondere de 25% din total, şi phishing – cu 21%.

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole