AU PRINS CURAJ- Romanii reclamă tot mai des corupții din instituțiile statului

Anul 2021 a însemnat pentru Direcția Națională Anticorupție mai multe dosare și mai mulți inculpați trimiși în judecatămai multe persoane cu funcții publice înalte deferite justițieimai multe sesizări primite despre posibile fapte de corupție, în timp ce ponderea achitărilor a scăzut, iar stocul de dosare s-a redusAu fost desfășurate anchete în cauze privind fapte de corupție și asimilate celor de corupție al căror prejudiciu estimat este de 8.164 milioane lei, din care, în cursul anchetei penale s-a recuperat deja suma de 209 milioane lei.

DNA a făcut o prezentare a activității desfășurate anul trecut. În 2021 am avut mai multe sesizări primite de la cetățeni, de la persoane juridice sau instituții publice (2139 cu 15% mai mult față de anul trecut), mai multe dosare și o creștere substanțială a inculpaților trimiși în judecată (730 de inculpați adică o creștere de 44,5% față de anul precedent), mai multe persoane cu funcții de conducere, control și demnități publice trimise în judecată, între care 18 demnitari (șapte parlamentari, din care un președinte al Camerei Deputaților, doi miniștri și un fost prim-ministru, trei secretari și un subsecretar de stat, un prefect, doi președinți și un vicepreședinte de Consiliu Județean), „ceea ce arată concentrare pe dosare complexe, de corupție la nivel înalt, specifice competenței Direcției Naționale Anticorupție”.

Anul 2021 a adus și creșterea numărului de inculpați trimiși în judecată în stare de arest preventiv (40 de inculpați față de 29 de inculpați arestați în anul anterior), mai multe infracțiuni de luare și dare de mită, abuz în serviciu și infracțiuni împotriva intereselor financiare ale UE pentru care s-a dispus trimiterea în judecată (în cazul infracțiunilor de luare și dare de mită s-a depășit dublul infracțiunilor din anul 2020, iar la cele privind fraudarea fondurilor europene numărul infracțiunilor trimise spre judecare a ajuns la 235)

„Recuperarea prejudiciilor rezultate din comiterea infracțiunilor a reprezentat o componentă esențială. În cursul anului 2021, s-a dispus luarea de măsuri asigurătorii, până la concurența sumei totale de peste 632 milioane lei în cauzele care au fost soluționate prin trimitere în judecată. De asemenea, instanțele de judecată au pronunțat 255 de hotărâri privind 427 inculpați condamnați”, arată DNA. 

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu