Australia – Un cangur epuizat, observat racorindu-se intr-o piscina dintr-o zona amenintata de incendii

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Un cangur a fost observat in timp ce se racorea intr-o piscina din spatele unei case, situata intr-o regiune australiana mistuita de incendii de vegetatie, in timp ce in alte zone pompierii au salvat koala din copacii amenintati de flacari, informeaza luni Reuters, transmite AGERPRES.

Fauna din Australia a fost grav afectata de incendiile de vegetatie care au distrus peste 3,7 milioane de hectare de tufaris si au provocat decesul a sase persoane.

Vremea caniculara si conditiile propice pentru izbucnirea incendiilor se vor inrautati, potrivit prognozelor, iar reprezentantii rezervatiilor si organizatiilor pentru salvarea animalelor sunt nevoite sa decida daca incearca sa evacueze fauna din regiunile amenintate sau daca vor risca doar implementarea unor masuri pentru protejarea vietuitoarelor.

Unele populatii de koala si vulpi zburatoare au fost distruse, in timp ce koala, echidne si canguri au fost observati cautand adapost in zone urbane.

Desi nu sunt recunoscuti pentru abilitatile lor de inot, cangurii cauta zone cu apa pe fondul caldurii intense. O familie din regiunea Upper Hunter din Noul Wales de Sud a filmat un cangur de circa 70 de kilograme care se scalda in piscina din spatele casei in conditiile in care temperaturile au ajuns in weekend la 42 de grade Celsius. Cangurul, care a fost filmat in timp ce apa ii ajungea pana la piept, misca urechile si parea nevatamat, noteaza Reuters.

Intre timp, in statul Victoria, utilizatorul Twitter Bill Wallace a publicat imagini cu papagali cacadu cu creasta galbena care ar fi murit din cauza stresului termic.

”Termometrul din veranda din spate a ajuns astazi la 48,9 grade Celsius; nu sunt date oficiale, evident, dar a fost suficient pentru a ucide acesti cacadu cu creasta galbena”, a scris el.

In timp ce se afla intr-o misiune de protejare a locuintelor din Australia de Sud, un echipaj de pompieri a salvat exemplare de koala din arborii de cauciuc aflati in calea focului.

In Noul Wales de Sud, un grup de activisti de mediu a estimat ca peste 2.000 de koala au murit, iar o treime din habitatul lor a ars.

O rezervatie pentru animale salbatice situata la nord de Sydney a evacuat 300 de animale in timp ce flacarile se apropiau. ”Am decis sa evacuam si am avut norocul sa scape de flacari”, a declarat managerul de operatiuni al parcului zoologic Walkabout Wildlife, Tassin Barnard.

Desi nu exista inca statistici oficiale, Barnard a declarat ca este posibil ca milioane de animale sa fi fost ucise.

”Alte rezervatii au decis sa nu-si mute animalele si sa faca tot posibilul pentru a le apara”, a adaugat Barnard.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2